- Horváth: România poate transforma sistemul medical prin digitalizare.
- România dispune de fonduri europene prin PNRR.
- România lansează primul Smart Hospital la Târgu Mureș.
România se află în fața unei oportunități istorice de a economisi anual cel puțin 500 milioane de euro prin digitalizarea sănătății, potrivit unui studiu Horváth.
Advertisment
Modelele europene confirmă potențialul: Estonia, cu o populație de 1,37 milioane de locuitori, digitalizează 99% dintre prescripții și economisește 500 milioane euro anual.
Danemarca reduce cu 12% costurile administrative și integrează peste 90% dintre pacienți într-un sistem interoperabil, iar Austria, crește eficiența spitalelor publice cu peste 20% prin dosarul electronic de sănătate ELGA.
Titlurile zilei
Ce spune Andrei Dorobanțu, Senior Associated Expert, Horváth?
„Aici ar fi 3 pași simpli care pot aduce rapid economii consistente. Prioritatea este să conectăm toate spitalele și clinicile la un sistem național unic de date medicale, să reducem birocratia prin dosare electronice și rețete digitale și să folosim AI pentru optimizarea achizițiilor și managementul medicamentelor.
Principala provocare pe care România trebuie să o depășească pentru a implementa cu succes modelele europene de e-health nu este tehnologia, ci încrederea. Trebuie să facem oamenii, respectiv medicii, pacienții și instituțiile care reglementează sănătatea în România, să creadă că un sistem digital este sigur, corect și că le face viața mai ușoară. Dacă reușim asta, restul va urma natural”, spune el.