• Asociaţia Brokerilor vrea menţinerea cotelor de impozitare de la BVB.
  • Actualul nivel de impozitare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.
  • Nivelul actual prevede impozitarea la sursă a veniturilor.

Asociaţia Brokerilor solicită Guvernului menţinerea sistemului actual de impozitare a veniturilor obţinute din tranzacţiile pe piaţa de capital: adică 1% pentru deţineri pe o perioadă mai mare de 1 an şi de 3% pentru deţineri pe o perioadă mai mică de 1 an.

Actualul nivel de impozitare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023 şi prevede impozitarea la sursă a veniturilor din tranzacţii pe piaţa de capital.

Actualul cadru de impozitare la sursă este şi în avantajul statului, iar modificarea lui ar induce lipsă de predictibilitate fiscală pentru investitorii individuali, spune Asociația Brokerilor. Prevederile actuale fac atractivă investiţia în instrumente financiare, mai ales prin debirocratizarea procedurilor fiscale aferente, consideră Asociația.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

Ce spune Ionel Uleia, președinte și director general, Prime Transaction?

„Da, în primul rând trebuie spus că, de-a lungul timpului, au existat mai multe moduri în care acest impozit a fost perceput. Actualul sistem este, după părerea mea, cel mai echilibrat și are câteva avantaje atât pentru stat, cât și pentru investitori. În primul rând, toate sumele se corectează și se virează către stat lunar prin intermediul caselor de brokeraj.

Anterior, alte sisteme prevedeau declararea și plata o singură dată pe an. În prezent, pentru fiecare vânzare realizată în profit, statul primește impozitul aferent conform procentelor stabilite. Trebuie menționat că impozitul se aplică doar pentru tranzacțiile în profit, fără deducerea pierderilor înregistrate pe alte instrumente. Astfel, chiar dacă un portofoliu include atât câștiguri, cât și pierderi, statul taxează doar profitul, ceea ce reprezintă un avantaj.

Pentru investitori, un beneficiu important este faptul că brokerii se ocupă de calcul, reținere și virarea impozitului, astfel încât persoanele fizice nu mai trebuie să facă aceste declarații și plăți individual. În trecut existau întârzieri și calcule ineficiente, dar acum procesul este mult mai simplu și eficient atât pentru investitori, cât și pentru stat.

În ultimii ani, se observă un interes crescut pentru atragerea capitalului investitorilor către bursele locale. România are potențialul de a deveni un hub investițional în Europa de Est, având companii listate puternice, mai ales în domeniul energiei, care prezintă interes pentru investitori. O cotă de impozit atractivă și un mecanism simplu de reținere pot contribui la creșterea numărului de investitori, în special persoane fizice.

În alte țări, precum Cipru sau Olanda, cotele de impozitare sunt foarte reduse. Pentru a rămâne competitivi, ar trebui să menținem actualul sistem, care s-a dovedit eficient atât pentru investitori, cât și pentru stat”, spune el.