• Piaţa de IT din România se află la o răscruce.
  • Companiile recrutează experți cheie pe tehnologii care dau tonul.
  • Angajările rămân deschise pe zona de securitate.

Recrutarea în IT se află într-un punct de cotitură. După ani de expansiune rapidă, piața intră într-o etapă de maturizare, unde angajările devin selective și aliniate tehnologiilor cu tracțiune reală, de la securitate cibernetică la integrare și proiecte de inteligență artificială.

În ciuda semnalelor de prudenţă, optimismul nu a dispărut din industria de IT, ci s-a mutat în zonele cu valoare adăugată.

Phil Aboud, CEO-ul internaţional al M247 Europe, furnizor de soluţii de hosting, conectivitate şi administrare date din România, consideră România un hub strategic şi „un pilon“ pentru extinderea companiei sale în Europa.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

Ce spune Răzvan Rada, director general, Head Hunting IT?

„Din punctul meu de vedere, piața recrutării IT din România manifestă încă o prudență moderată. Dacă ne uităm la cele mai recente studii ale platformelor de recrutare, observăm că IT-ul nu mai este unul dintre principalii angajatori din țară. Cauzele țin de efectele post-pandemie, de impactul noilor tehnologii, de măsurile fiscale care continuă să producă efecte și apar constant în ultimii ani, dar și de contextul geopolitic.

Încă nu asistăm la o explozie a cererii de competențe aferente noilor tehnologii și inteligenței artificiale, dar se remarcă o creștere a solicitărilor în zona de securitate cibernetică, precum și în domeniile cloud și dezvoltare software avansată. Odată cu extinderea AI, cresc și cererile pentru specialiști în analiza datelor și machine learning. Totuși, aceste noi competențe duc la dezvoltarea unor produse care trebuie să respecte regulamentele europene privind inteligența artificială. Aici România are întârzieri în implementare, iar lipsa conformității poate genera riscuri majore.

În paralel, România trebuie să accelereze demersurile pentru a atrage investițiile europene masive în fabrici de AI, centre de date și infrastructură digitală. În următorii cinci ani, miza este clară: fie România devine o țară cu o industrie IT relevantă și robustă, fie riscă să iasă de pe harta digitală a Europei”, spune el.