Cu ocazia scandalului Pilonul II de pensii toată lumea a început să se intereseze ce-i cu acest pilon și ce bani are acolo. Că poate sunt mulți bani de care lumea nu știe.
Deși este pe piață de 17 ani, nu toată lumea știe ce este Pilonul II de pensii, nu toată lumea știe că acum, 4,75% din salariul brut, din venitul brut, adică salariu plus bonusuri și prime, se duce automat în Pilonul II de pensii administrat de una dintre cele 7 companii private specializate. Acești administratori privați, care fac parte din grupuri financiare și românești și internaționale, primesc lunar sumele aferente celor 4,75% din venitul brut al fiecărui salariat, bani care sunt investiți ulterior în titluri de stat, acțiuni la bursă sau alte instrumente financiare. Până acum, acești administratori au obținut un randament anual de 7,8%, peste inflația de 4,4%. În 17 ani s-au strâns peste 170 de miliarde de lei în Pilonul II de pensii, bani care aparțin celor 8,3 milioane de români care sunt salariați sau au fost salariați. Chiar și dacă ai fost salariat numai un an, sigur ai un cont de pensie Pilon II. Problema este, dacă pot să-i spun așa, că deși suma strânsă este mare – 170 de miliarde de lei, adică peste 34 de miliarde de euro, iar acum anual intră spre 22 miliarde de lei, valoarea individuală a unui cont nu este așa de mare.
Conform datelor prezentate, valoarea medie a unui cont pentru cineva care are Pilonul II de pensii, este de numai 20.000 de lei. Asta, pentru că pur și simplu, salariile care au fost plătite în România au fost mici și foarte mici. Să nu uităm că o treime dintre salariați, cel puțin în acte, sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Dacă ai fi avut un salariu la nivelul salariului mediu pe economie, valoarea unui cont Pilon II ar fi fost de 47.000 de lei. Nu știu cum se va încheia scandalul Pilonului II de pensii, dacă participanții vor putea să-și retragă integral banii când ies la pensie sau în rate așa cum se propune acum, dar știu că cei mai mulți intre oameni, dintre salariați, dintre participanți, s-ar putea să fie dezamăgiți de suma pe care o vor primi, pentru că nu este așa de mare față de cât se așteaptă. Asta pentru că, salariile, pentru cea mai mare parte dintre salariați, nu sunt atât de mari.
Advertisment