- SFG deschide primul restaurant sub brandul Cioccolatitaliani.
- Restaurantul se află în staţiunea Riccione din Italia.
- SFG face o investiție de 600.000 € pentru acest restaurant.
- Grupul deţine francizele KFC, Pizza Hut, Taco Bell.
- Produse: îngheţată artizanală, praline, cafea şi produse de patiserie.
- Sphera Franchise Group operează un total de 177 restaurante.
- Sphera Franchise Group e cel mai mare grup de food service din România.
- Sphera are un profit net de 7,8 mil. lei în T1/2025, -63% an/an.
- Sphera are vânzări de 362 mil. lei în T1/2025, -0,9% an/an.
- Acțiunile SFG se tranzacționează la 39,95 lei/unitate.
- Acțiunile SFG scad cu 1% în 2025.
- Din noiembrie 2022, acțiunile cresc cu 222%.
- KFC România are vânzări de 259,8 mil. lei în T1/2025, -3,4% an/an.
- Pizza Hut are venit de 27,2 mil. lei în T1/2025, -1% an/an.
- Taco Bell are vânzări de 24,1 mil. lei în T1/2025, +15,6% an/an.
- T1/2025: Sphera deschide o nouă unitate KFC drive-thru în Galaţi.
Aparatele de îngheţată artizanală, vitrinele cu praline şi rafturile cu lingouri de ciocolată fac parte din noua direcţie în care merge Sphera Franchise Group, odată cu deschiderea primului restaurant Cioccolati-taliani, în staţiunea italiană Riccione.
Advertisment
Investiţia de 600.000 de euro extinde portofoliul de branduri internaţionale printr-o selecţie de produse axată pe deserturi.
Unitatea din Italia servește drept reper pentru lansarea brandului şi pe piaţa din România, o mişcare planificată pentru sfârşitul lui 2025 sau începutul anului viitor, spune conducerea Sphera.
Titlurile zilei
În urma acestei deschideri, Sphera Franchise Group operează un total de 177 restaurante.
La ultimele raportări financiare, compania raportează pentru T1/2025 profit net de 7,8 mil. lei, în scădere cu 63% an/an.
Asta în timp ce vânzările însumează 362 mil. lei, cu 0,9% sub nivelul celor din T1/2024.
Ce spune Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group?
„În primul rând, potențialul în Italia este foarte mare. Noi am deschis prima unitate, mai există aproximativ 50 de unități în Italia. Probabil că putem să deschidem, noi ne-am angajat că vom deschide 20 de unități în următorii ani. De asemenea, vrem să deschidem și în România, cum ați precizat dumneavoastră la început. Ne conferă o diversificare a portofoliului, avem acces la un nou segment de clienți, acest segment de gelato și cafea din zona premiu.
Scalăm în Italia infrastructura existentă acolo și în România vom folosi resursele de aici pe care deja le folosim pentru dezvoltarea brandurilor existente. KFC, Pizza Hut, Taco Bell.
Pentru anul acesta, noi avem un buget de 100 de milioane de lei, cel mai mare buget de dezvoltare și investiții de până acum. Dar în afară de cele 13 unități pe care le vom deschide anul acesta, avem 4 KFC-uri în România din care am deschis la Galați, la Iași și la Pitești deja. Mai avem unul în a doua parte a anului. Avem un Taco Bell în România în a doua parte a anului. Avem în Italia două KFC-uri și am deschis deja primul Cioccolatitaliani. Mai avem trei anul acesta de deschis și încă un Cioccolatitaliani în România, care ne dorim să-l deschidem până la sfârșitul anului. Și totodată mai avem o unitate KFC în Republica Moldova.
Dar în afară de aceste noi deschideri, noi investim foarte mult în remodelări. Avem peste 20 de unități pe care le vom remodela anul acesta, pe care le vom aduce în actualitate, să zicem, să fie mult mai prietenoase cu consumatorii, cu clienții noștri, să le digitalizăm, pentru că o mare parte din investiție se duce către experiența clientului. Și investiția în digital a devenit standard în industrie.
Investim odată în experiența clientului, în chioșcuri, în aplicații, dar totodată și în fluxul de lucru din restaurant. Este o mare parte a digitalizării care nu se vede în sisteme de inventariere, în sisteme de transmitere a comenzii din sală către bucătărie. La fel pentru partea de livrări, tot ce ține de eficiență operațională, de forecastarea producției, astfel încât ceea ce ne preocupă mai mult și este partea nevăzută, este ca la sfârșit experiența clientului și rapiditatea în servire să fie mult mai îmbunătățită”, spune el.