- Ministerul Finanțelor atrage peste 620 milioane lei și 112 milioane euro prin șase emisiuni de titluri de stat Fidelis în 2024, conform unui comunicat de presă.
- Titlurile emise în mai încep tranzacționarea la Bursa de Valori București pe 22 mai.
- De la lansarea programului în august 2020, statul atrage aproape 50 miliarde lei de la populație prin 24 de oferte Fidelis.
Ministerul Finantelor atrage 620,4 milioane lei și, respectiv, 112,2 milioane euro, prin a patra ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori București, conform unui comunicat de presă.
Advertisment
Ce spune Tanczos Barna, Ministru al Finanțelor?
„Într-un context de piață volatil amplificat de evoluțiile de pe scena economicã și politicã, programul Fidelis continuã sã reprezinte un reper de stabilitate pentru investirea resurselor financiare ale populației. Volumul subscris de aproximativ 1,2 miliarde lei echivalent este similar celui obținut în emisiunea anterioară (cu 1,3 miliarde lei echivalent), printr-un număr de peste 12.600 de ordine de subscriere, ne reconfirmã încrederea românilor în acest program și implicit în statul român”, spune el.
Ce spune Radu Hanga, Președintele Consiliul de Administrație, BVB?
„Programul Fidelis a devenit un pilon important al pieței de capital din România, consolidând parteneriatul dintre investitori, Stat și Bursă, chiar și în perioade marcate de incertitudini în rândul investitorilor. Prin cele 24 de ediții listate până acum, titlurile de stat Fidelis au demonstrat că pot atrage constant interesul populației, oferind o combinație valoroasă între siguranță, lichiditate și beneficii fiscale. Faptul că aceste instrumente sunt garantate de stat și scutite de impozit pentru persoanele fizice le transformă într-o soluție eficientă de economisire și investiție, mai ales într-un context economic marcat de incertitudini. Ne bucurăm să vedem cum programul Fidelis include, în mod constant, componente cu impact social, cum este tranșa dedicată donatorilor de sânge. Felicităm Ministerul Finanțelor, Consorțiul de intermediere și partenerul Rock FM pentru contribuția adusă la succesul acestui program și pentru promovarea unei culturi financiare active în rândul românilor”, spune el.