- Indicele principal BET al bursei locale urcă luni cu 4%.
- Lichiditatea pe acţiuni ajunge la 200 mil. lei, de patru ori peste medie.
- Capitalizarea companiilor listate urcă cu 4 mld. lei la 244 mld. lei.
- Vedeta zilei este TLV cu o apreciere de 6% a acțiunilor.
- Capitalizarea băncii atinge 27 mld. lei ieri, +1,4 mld. lei.
- Analiștii: România îşi va continua parcursul proeuropean.
- Acţiunile Petrom urcă cu 4,4%, iar Hidroelectrica are +2,4%.
- Toate cele 20 de acţiuni din BET sunt pe plus ieri.
- Oroian, Goldring: Euforia o să se tempereze în următoarele zile.
BVB urcă puternic în prima şedinţă a săptămânii, pe fondul victoriei lui Nicuşor Dan la prezidenţiale. Indicele BET creşte după alegeri cu 4,1% până la 17.445 de puncte, în timp ce lichiditatea pe acţiuni ajunge la 200 mil. lei, de patru ori peste medie. Capitalizarea bursieră urcă cu 4 mld. lei, la 244 mld. lei.
Advertisment
Vedeta zilei? Banca Transilvania, cu o capitalizare de 27 mld. lei, în creştere cu 1,4 mld. lei faţă de şedinţa precedentă. Acțiunile TLV ajung aproape de un nou maxim istoric. Pe lichiditate banca este urmată de Sphera cu 26 mil. lei şi One United Properties cu 19 mil. lei. Acţiunile Petrom urcă cu 4,4%, iar acțiunile Hidroelectrica au +2,4%. Toate cele 20 de acţiuni din BET sunt pe plus, arată datele agregate de ZF.
Problemele fiscal-bugetare nu s-au rezolvat, ceea ce ar putea genera volatilitate în continuare, însă e importantă direcţia pe care mergem şi recâştigarea încrederii investitorilor”, spune Antonio Oroian, broker al Gold-ring. Iar astăzi, BET deschide ședința ușor pe plus și are un avans de 0,13%.
Titlurile zilei
Ce spune Paul Maior, președinte, Invest Club?
„A început săptămâna cu un entuziasm foarte frumos. Am văzut niște creșteri, chiar mă uitam în portofoliu la mine. Am 34 de companii, apropo. Doar una era pe minus. Și aia era o companie care scădea pentru că era data ex-dividenda la acea companie și atunci e normal să scadă cel puțin cu valoarea dividendului. În rest, toate au fost pe plus, deci un sentiment pozitiv în piață.
Era de așteptat ca în prima zi, dacă câștiga Nicușor Dan, să vedem creștere pe bursă. Iată că s-a și întâmplat. Astăzi, din câte am văzut în piață, piața este mult mai temperată. Sunt ceva creșteri și acum, doar că s-au mai liniștit, mai ales în locurile unde au fost creștere foarte mari ieri.
Pe perioada următoare, din punctul meu de vedere, mă aștept… hai să spunem, cel puțin că se calmează sentimentul negativ. Eu n-aș pune în continuare sentimentul ăsta pozitiv, o euforie, entuziasm și mai departe, pentru că dacă ne uităm la ultimele raportări financiare ce au avut loc la BVB, cel puțin, adică mă refer, pentru trimestrul întâi din 2025, nu prea au fost foarte strălucite raportările financiare. Chiar la majoritatea, nu pot spune chestia asta chiar deloc.
Și atunci, noi, ca investitori, trebuie să ne uităm în primul și primul rând la fundamente. Chestiile astea de moment, că ne bucurăm, că nu știu ce, alea sunt chestii care sunt artificiale, să zic așa. Cel mai mult contează fundamentele, cifrele. Ei bine, cifrele nefiind atât de bune la companiile ce au raportat până acum pentru trimestrul întâi, sentimentul cred că se va tempera și, așa cum am mai spus, sper doar să fie o stagnare. Dar, din punctul meu de vedere, până nu avem și un guvern…
Pentru că asta e foarte important acum, președintele să propună un premier. Să avem un guvern stabil, că de asta ar fi nevoie pentru a avea predictibilitate pentru antreprenor, să aibă predictibilitate cu ceea ce privește fiscalitatea și așa mai departe. Iar după ce vedem că avem un guvern în România, plus niște raportări financiare ce or mai veni, sau nu știu, ceva bugetări pe întreg anul, chestii de genul acesta, s-ar putea să avem o imagine mai clară dacă în perioada următoare piața va crește sau va scădea.
Din punctul meu de vedere, pe termen scurt, încă mai putem vedea niște scăderi, mai ales că mă aștept să vină niște creșteri din taxe și chestii de genul acesta. Însă, până pe final de an, lucrurile se vor tempera, așadar, investitorii pot să fie liniștiți, din punctul meu de vedere. Nu va fi capăt de lume, companiile încă au rezultate.
Eu chiar citisem că Nuclearelectrica, care e o companie despre care multă lume întreabă, mai ales de la începutul anului, după cum se știe că trebuie să intre un reactor în mentenanță… Chiar citisem acum în ZF că Nuclearelectrica a depus 300 milioane de lei la Banca Românească, de unde așteaptă o dobândă de 7,5%.
Telespectatorii, când vedeți o astfel de știre, trebuie să o interpretați în sensul că la anul, pentru raportările de anul acesta, ei băgând acești bani în bancă, la o dobândă de 7,5%, vă puteți aștepta că, cel puțin din această dobândă, această companie va putea da dividende decente. Nu există motive să fim îngrijorați, însă, în funcție de ce vor decide cei de la Guvern, va putea exista o volatilitate. Deci recomand doar prudență, nu panică.
Știi, dar pe companiile clasice mari, eu întotdeauna vă recomand, și asta am discutat și la voi în emisiune de foarte multe ori, când sunt probleme în piață, sau ne așteptăm la ceva nasoale, sau e o panică, sau chestii de genul ăsta, să nu uităm că pentru noi, ca oameni, e importantă păpica și energia. Dacă astea două le avem în regulă, teoretic ar trebui să fim liniștiți. Și la capitolul companii de energie, slavă Domnului, avem la BVB o grămadă de companii în care ne putem orienta să ne investim banii.
La capitolul agricultură, la fel, avem ceva. Și mai ales că la capitolul agricultură cam nu prea au crescut. Din potrivă, marea majoritate sunt la niște prețuri destul de joase. M-aș uita, iată, m-am uitat în ZF și ați vorbit și dumneavoastră la început despre IAR Brașov, care au crescut destul de mult. Iată, posibil și pe sectorul ăsta de armament să fie ceva treabă din România.
Mai ales că, să nu uităm, un aspect foarte important va fi să luăm în calcul și faptul că e posibil să avem parte de reconstrucția Ucrainei. Și dacă începe reconstrucția Ucrainei, cel puțin companiile de construcții s-ar putea să aibă ceva de beneficiat.
Însă, dacă cumva nu se va termina războiul din Ucraina… am văzut niște discuții mai agresive astăzi între Vladimir Putin și Macron. Și atunci companiile din sectorul ăsta, cum ar fi IAR Brașov, despre care ai vorbit și tu mai devreme, s-ar putea să vedem încă niște perspective bune.
Dar în contextul în care cred și eu că anul ăsta totuși vom avea parte de terminarea războiului din Ucraina, teoretic companiile din sectorul de construcții ar trebui să aibă ceva de beneficiat. De asemenea, și pe partea de bănci, cu Banca Transilvania, ar putea vedea încă niște perspective bune.
La capitolul Petrom, de exemplu, mă aștept pe finalul anului să dea niște dividende speciale din nou. Deci cred că va fi un an, pentru că anul trecut a fost un an destul de bun, au fost niște dividende, adică s-au dat niște dividende bune, au de unde să de-a dividende și atunci perspectivele, cel puțin pentru anul acesta, nu sunt rele.
Așadar, telespectatorii noștri, dacă au niște companii favorite la BVB, eu cred că dacă sunt în nivelul, cel puțin dacă fac parte din indicele BET, ar putea liniștit să se orienteze. Eu merg pe partea asta de bănci, de energie, construcții, pe partea asta cred că vor fi niște perspective bune până pe final de an.
Însă, așa cum am mai repetat și la voi în emisiune, întotdeauna haideți să ne uităm pe următoarele 3-6 luni ca să știm ce se va întâmpla peste un an, 2-3, nu știm să controlăm, n-avem cum, dar ce se va întâmpla peste următoarele 3-6 luni cel puțin putem vedea inclusiv de la știrile de la voi și atunci ne vom putea organiza portofoliul. Deci, rămânem informați și mai discutăm”, spune Maior.