• Villa Vinèa investește 2 mil. € în cramă pentru retehnologizare.
  • Crama se extinde cu 600 mp, pe 3 niveluri.
  • Producția anuală rămâne la 200.000 sticle.
  • Noua linie îmbuteliază 15.000 sticle/zi.
  • Spumantul se produce acum automatizat.
  • Crama permite maturare extinsă în butoaie.
  • Suprafața totală ajunge la 2.100 mp.
  • Finanțarea vine 50% din fonduri proprii, 50% APIA.
  • Dènes, Vinèa: Calitatea vinurilor crește datorită noii infrastructuri.
  • Crama Villa Vinèa încheie 2023 cu afaceri de 4,4 mil lei.
  • România are în pivniță 210 milioane de litri de vin.
  • Țara noastră e pe locul 6 în UE la producția de vin.
  • România e pe locul 12 mondial la producția de vin.

Într-o localitate mică din Mureș, se scrie o poveste din industria vinului românesc

Cu o investiție de 2 milioane de euro, Villa Vinèa se extinde la 2.100 de metri pătrați, poate îmbutelia 15.000 de sticle pe zi, iar vinurile sunt rafinate condiții bune.

Cu sprijin din fonduri APIA și o echipă dedicată, business-ul aduce Târnavelor un gust diferit.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE

Ce spune Mircea Matei, director general, crama Vila Vinèa?

„S-a schimbat în bine și pe termen scurt și noi sperăm că o să fie o schimbare foarte bună și pe termen lung. Pe termen scurt, prin extindere și prin amenajarea și prin realizarea sălilor de degustare, am reușit să atragem mult mai mulți curioși, pasionați de vin sau pur și simplu iubitori de natură și de o ieșire în weekend.

Anul acesta, de exemplu, avem până acum în mai de 5 ori mai mulți vizitatori la Cramă față de anul trecut și sperăm să menținem trendul până la sfârșitul anului. Asta e componenta pe termen scurt, iar pe termen lung avem capacități de producție suplimentare. Vinurile pe care le producem noi aici, ce aici vorbesc de spumat, metoda tradițională, de exemplu, necesită spații pur și simplu de stocare, de maturare pe care le-am extins acum cu această investiție. Dar asta e pe termen lung.

Deocamdată a fost o investiție destul de substanțială. Banii din returnul sumelor din vin este pe termen foarte lung. Deci vom merge să ne consolidăm ceea ce avem, să ne dezvoltăm gamele pe care le avem deja de vinuri și să dezvoltăm piața în segmentul premium și superpremium, unde suntem foarte activi și unde este targetul nostru de consumatori.

Iar din punct de vedere a pieței, o consolidare pe piața din România. Ne uităm să ne diversificăm piețele prin abordarea mai intensă a activităților de export. Avem și până acum, dar nu a fost neapărat un focus. În următoarea perioadă ne vom concentra și pe câteva piețe externe”, spune el.