- Google cumpără Wiz pentru 32 mld. $.
- Este cea mai mare achiziție din istorie făcută de Google.
- Wiz costă aproape cât ultimele 10 achiziții făcute de Google.
- Wiz refuza oferta de 23 mld. $ din partea Google în 2024.
- Google are o cotă de 12% în piața cloud.
- Google e pe locul 3 în topul global al pieței cloud.
- Amazon (30%) și Microsoft (21%) sunt liderii pieței cloud.
- Acțiunile Google scad cu 11% în 2025.
- Acțiunile Google se tranzacționează la 169,9 $ pe unitate.
Există cel puțin 3 motive pentru care Google cumpără Wiz:
Advertisment
- Google știe că viitorul A.I. nu este doar chatbot-uri, ci este despre inteligența artificială care acționează fără să fie întrebată.
- Cu Wiz, Google e mai aproape să domine piața multi-cloud.
- Încrederea bate tehnologia de fiecare dată. Companiile nu vor alege furnizorul de cloud care este cel mai ieftin. Îl vor alege pe cel care îi face să se simtă cel mai în siguranță. Iar aici, Google nu cumpără doar tehnologie, ci și încredere.
Asta spune Sorin Anagnoste, prodecat FABIZ la ASE.
Ce spune Sorin Anagnoste pentru Aleph Business?
„Se știe la momentul actual că acțiunile sunt ușor subevaluate și sunt o oportunitate bună dacă se vor întâmpla anumite lucruri în companie. Și unul dintre criticile care i se aduc actual lui CEO este că nu este destul de ambițios, destul de dinamic. În termeni de business, există două tipologii de CEO, CEO pe timp de pace și CEO pe timp de război. Și atunci se pare că actualul CEO, care a început în 2016, este unul mai mult pe timp de pace când toată piața crește.
Titlurile zilei
Revenind la Google, Google este faimos și pentru ceea ce noi numim cimitrul Google. Există un site care chiar așa se cheamă The Google Graveyard, în care se găsesc toate proiectele care au pornit în companie și au murit. Teama celor din companie a fost că dacă se va începe un proiect care să concureze cu Wiz, va ajunge tot în acel cimitir. Așa că nu au mai riscat, nu au mai așteptat timp, nu au mai căutat oameni să recuteze, să mai pierdă 5, 6, 10 luni, un an. Și au mers direct la cel mai bun din piață. Care apropo este o startup care încă nu are mai multe costuri decât venituri, deci pierde bani. Dar Google o vede în felul următor”, spune el.
„Sunt între 3,5 și 4 miliarde de utilizatori Android. Acești oameni pot fi serviți. Compania Google are în momentul de față cea mai bună infrastructură pentru a livra către clienți, fie business, dar mai ales consumatori casnici, sau consumatori ca mine sau ca dumneavoastră. Are cea mai bună rețea de inteligență artificială și are și cea mai bună echipă care poate să inoveze în această direcție. Acum trebuie doar să livreze și atunci când oamenii vor folosi serviciile lor, vor ști că sunt sigure din punct de vedere cibernetic. Că pot folosi mai multe tipuri de servici pe platforma lor cloud, care este a treia la momentul actual ca cotă de piață după Microsoft Azure și după Amazon Web Services.
Și care pentru prima dată în 2023 a trecut pe profit. Deci probabil modelul merge. Sunt optimist în privința Google, sunt optimist în faptul că partea de YouTube este în continuare în creștere și se poate monetiza mai bine decât atât. Dar Google trebuie să înceapă să gândească ce se va întâmpla după ce moare business-ul tradițional, care este căutatul pe Google, search-ul tradițional. Acesta pierde din cotă de piață lent, dar pierde. Este o vacă de muls care probabil va continua pentru mulți ani, cel puțin 10-15 ani. Dar se pare că avem concurența la un click distantă și această concurență pentru ei poate să însemine atât CGPT cât și Perplexity”, adaugă el.