Disney a numit un director care să conducă în mod special strategia gigantului de a intra în metavers, scrie BBC News.

Mike White, care lucrează cu firma de mai bine de 10 ani, va supraveghea o echipă compusă din lideri seniori cu sarcina de a introduce compania în lumea metaversului. Într-o notă adresată personalului, care a fost văzută de BBC, directorul executiv Bob Chapek a spus că metaversul este „următoarea graniţă a modului în care poveştile Disney vor fi spuse”.

Giganţii tehnologiei, inclusiv proprietarul Facebook Meta şi Microsoft, vărsă miliarde de dolari în metavers.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

În memoriu, Chapek a descris metaversul drept „un loc perfect pentru a urmări pilonii strategici de dezvoltare a modului în care compania va interacţiona cu publicul”.

„Echipele Disney explorează aceast nou teritoriu şi am fost uluit de ceea ce am descoperit până în prezent”, a spus el.

Mike White va deveni vicepreşedinte senior Disney pentru Next Generation Storytelling şi Consumer Experiences. În rolul nou creat, el va aloca resurse, va explora parteneriate şi va încuraja partajarea cunoştinţelor pe metavers, potrivit declaraţiilor Disney.

Disney a spus că vede metaversul drept următoarea etapă a tradiţiei sale veche de aproape 100 de ani.

„Astăzi, avem oportunitatea de a conecta aceste universuri şi de a crea o paradigmă complet nouă pentru modul în care publicul experimentează şi se implică în poveştile noastre”, a spus Chapek în memoriu.

Săptămâna trecută, Disney a declarat că vânzările în parcurile sale tematice din SUA au crescut peste nivelurile de dinainte de pandemie.

De asemenea, a anunţat că serviciul său de streaming Disney+ a înregistrat 11,8 milioane de abonaţi noi în ultimele trei luni ale anului 2021, ducând totalul la aproape 130 de milioane în întreaga lume.

Metaversul este o lume online în care oamenii pot juca, lucra şi comunica într-un mediu virtual, folosind adesea ochelarii VR. Este promovat de unele dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume drept o nouă etapă a internetului.

Compania cunoscută anterior ca Facebook a făcut cel mai mare pariu de până acum pe metavers.

Anul trecut, Facebook şi-a schimbat numele corporativ în Meta Platforms şi a declarat că plănuieşte să cheltuiască mai mult de 10 miliarde de dolari (7,4 miliarde de lire sterline) pentru a dezvolta software şi hardware pentru noua platformă.

Între timp, Microsoft a spus că adaugă avatare şi medii virtuale 3D în sistemul său de chat Teams, ca parte a impulsului său către metavers.