• Portofoliul mediu ajunge la 2.850 de euro, plus 12%, dar sub media la nivel european de 4.000 de euro.
  • Numărul femeilor investitoare prin Revolut crește cu 90%, depășind rata de creștere a bărbaților.
  • Investitorii alocă cea mai mare parte a sumelor investite către acţiunile listate la bursele americane sau europene (74%).

Numărul clienţilor români care investesc prin Revolut crește cu 89% % faţă de anul precedent, potrivit unui comunicat de presă.

Portofoliul mediu investiţional este de 2.850 euro, în creştere cu 12% faţă de 2023. Prin comparaţie, portofoliul mediu la nivelul Spaţiului Economic European (SEE) este de aproximativ 4.000 euro.

Femeile devin tot mai active în investiții, numărul conturilor deschise de ele crește cu 90% în 2024, peste rata de 82% a bărbaților. Cu toate acestea, bărbații dețin de trei ori mai multe conturi și portofolii medii mai mari (3.600 euro vs. 1.300 euro). Investitorul român tipic este un millennial de 35 de ani, indiferent de gen.

Titlurile zilei

MENȚINE ROMÂNIA STABILITATEA FISCALĂ ÎN 2025?
ULTRAHUMAN LANSEAZĂ RING RARE
CHATGPT ÎȚI AMINTEȘTE SĂ-ȚI PLIMBI CÂINELE
SEC ÎL DĂ ÎN JUDECATĂ PE MUSK
CÂȚI ROMÂNI INVESTESC PRIN REVOLUT?
CIOLACU VORBEȘTE DESPRE PLAFONAREA PREȚURILOR LA ENERGIE

Nvidia e vedeta burselor americane

Acțiunile companiilor tech domină în 2024, Nvidia este cea mai tranzacționată pe bursele americane, cu o creștere de 186% datorită interesului pentru inteligența artificială.

Fondul Vanguard S&P 500 ETF crește cu 35%, iar Fusion Fuel Green devine cea mai cumpărată acțiune europeană. Investitorii alocă 74% din sume pe acțiuni, 16% în fonduri flexibile și 10% în ETF-uri. Revolut oferă acces la peste 5.000 de active financiare, fără comisioane, în funcție de planul utilizatorului.