Ce găsești pe fundul unui portofel virtual al unui rus? Cam același lucru pe care l-au găsit strămoșii noștri pe fundul cutiei Pandorei: speranța. Evident, asta datorită lui Vladimir Putin.

Dacă până acum el voia să interzică minatul și tranzacționarea de cripto în Rusia, mai nou vrea să reglementeze piața ca nu cumva rușii să rămână în urmă comparativ cu restul lumii.

“În ceea ce privește criptomonedele, Banca Centrală are propria poziție. Este legată de faptul că, potrivit experților Băncii, extinderea acestui tip de activitate implică anumite riscuri. În primul rând, pentru cetățenii țării, luând în considerare volatilitatea ridicată și alte câteva componente ale acestui subiect. Deși, bineînțeles, avem și aici anumite avantaje competitive, mai ales în așa-zisul minerit. Mă refer la surplusul de energie electrică și la personalul bine pregătit disponibil în țară.”, a declarat Vladimir Putin, președintele Rusiei.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Putin s-a întors la 180 de grade, după ce joia trecută Banca Centrală a Rusiei a publicat un raport prin care sublinia riscurile cu care piața cripto vine la pachet în piețele emergente.

Totuși, în primăvara lui 2021, prețul electricității în Rusia era de 0.06 dolari pe KiloWatOră pentru uz casnic și de 0.08 dolari pe KiloWatOră pentru mediul de business. Un preț de 4 ori mai mic comparativ cu Franța, unde se plătesc 14 cenți pe KiloWatOră pentru mediul de business.

Intenția este susținută și de prim-ministrul Ivan Chebeskov, care a propus la rândul său, miercuri, reglementare, nu eliminare. Mișcarea a primit OK-ul și de la CEO-ul Telegram, Pavel Durov. Acesta a spus într-o postare că o interzicere a criptomonedelor poate duce la distrugerea mai multor sectoare Tech din economia Rusiei.