• Iași va avea primul campus universitar cuantic din România.
  • IBM va aduce un calculator cuantic la Iași.
  • Campusul FreeYa Mind va avea un laborator pentru tehnologia AI.

Cui îi mai trebuie Silicon Valley când ai Iașul la tine în țară! Primul campus universitar din România dedicat tehnologiei cuantice e deja în construcție. Este făcut de o companie românească, Extensive Network, care va aduce la Iași un calculator cuantic proiectat de IBM.

Cum arată FreeYa Mind?

Campusul, denumit FreeYa Mind, se află în prezent în faza de construcţie în zona Bucium din Iaşi, iar investiţia în infrastructura sa teh­nologică se va ridica la câteva sute de milioane euro, conform iniţiatorilor proiectului. De asemenea, acesta va utiliza tehnologiile de cal­cul cuantic şi inteligenţă artificială (AI) ale com­paniei americane IBM – unul dintre cei mai mari jucători globali din acest spaţiu.

Concret, planul este ca programele educaţionale din cadrul campusului să acopere mai multe niveluri de pregătire. Pentru elevii de liceu vor fi introduse cursuri opţionale de fizică cuantică şi matematici complexe, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar.

Titlurile zilei

DONALD TRUMP LANSEAZĂ MEMECOIN-UL $TRUMP
CE URMEAZĂ PENTRU TIKTOK?
A.I. SIMPLIFICĂ LISTAREA COMPANIILOR
URMEAZĂ O COLABORARE GATES-TRUMP?
UNICREDIT ȘI FERRARI SE ALIAZĂ
ROXANA CHIRIȚOIU MERGE LA DAVOS

Ce programe vor fi?

La nivel universitar, se vor dezvolta programe de masterat în domeniul tehnologiilor cuantice, iar pentru cercetători vor fi disponibile programe doctorale şi postdoctorale. Campusul va oferi burse de studiu şi va facilita accesul la echipamentele IBM pentru proiecte concrete de cercetare. Vor fi dezvoltate programe speciale pentru formarea specialiştilor în securitate cibernetică cuantică, optimizarea algoritmilor pentru industrie şi cercetare medicală avansată.