Cu toții ne uităm în jur și credem că avem prea multe malluri, prea multe supermarketuri, prea multe spații comerciale. Dar încă suntem departe de a fi ajuns la o saturație pe această piață de retail, cel puțin așa cred analiștii. Cei mai mari jucători din piața – Iulius, NEPI și Prime Kapital, au pe masă, dacă nu chiar au început deja, construcția a încă 500.000 de metri pătrați de malluri pe care trebuie să-i livreze în următorii 2-3-4 ani. Ca un amănunt, în spatele acestor jucători se află investitori sud-africani. Chiar și la Iulius, dezvoltatorul de malluri în spatele căruia se află antreprenorul român Iulian Dascălu, are alături de el, ca partener în dezvoltarea proiectelor, investitorul sud-african Atterbury Europe.
Advertisment
Cei 500.000 de metri pătrați de malluri înseamnă investiții de 400-500 de milioane de euro, o sumă extrem de importantă. Toți dezvoltatorii mizează pe faptul că piața românească încă nu este acoperită cu formate moderne de magazine, deci mai este loc de creștere. Salariile vor crește în continuare, ceea ce va susține vânzările comercianților. România a avut o creștere substanțială în ultimul deceniu, înregistrând o dublare a PIB-ului și o creștere de 3 ori a salariilor. Chiar și acum, când este criză, când avem război la graniță, când creșterile de prețuri sunt substanțiale, creșterea de salarii este mai mare decât inflația. Având salarii real pozitive, consumul continuă să crească, ceea ce înseamnă și o cerere de noi spații comerciale. Dacă acest consum și-a revenit în ultimul an, acum mai trebuie să-și revină și industria.