• Borna de 1.200 km de autostradă şi drum expres a fost depăşită în primele zile ale lunii decembrie.
  • Zeci de kilometri de drum rapid ar putea fi gata până la final de an.
  • 700 km de drum rapid sunt în diverse stadii de execuţie, iar 2025 ar putea aduce primul drum modern către nordul Moldovei.

Pentru prima dată în istoria, România se îndreaptă spre un ritm de inaugurare de autostrăzi şi drumuri expres de 200 km pe an. Ministerul Transporturilor dă în folosință 130 km de autostradă în 2024, iar alți zeci de kilometri ar mai putea fi gata până la finalul lunii decembrie, scrie ZF.

Singurul an mai productiv până acum a fost 2012, când s-a realizat saltul de la 350 km de autostradă în România la 550 km odată cu noile tronsoane de autostradă dintre Sibiu şi Nădlac.

În următoarele 10-15 zile vom mai putea să dăm în circulaţie cele două loturi între Ploieşti şi Buzău, de la Dumbrava la Pietroasele. Vom mai putea da în circulaţie lotul trei, între Buzău şi Focşani şi tot înainte de termen cei 16 km de la Piteşti până la Băiculeşti, înainte de Curtea de Argeş, pe acel lot 5 Piteşti – Curtea de Argeş. Dacă stăm să le adunăm, sunt 80-90 km,  care vor fi daţi în circulaţie în următoarele 15 zile”, anunță Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Titlurile zilei

ROMÂNIA INTRĂ-N SCHENGEN TERESTRU
DOMINANȚA BITCOIN SCADE, DAR PIAȚA CRIPTO CREȘTE
INVESTIȚIA E BANUL ÎNVĂȚĂTURII
ÎN CE POȚI INVESTI ÎN 2025?
ALEGERILE SCHIMBĂ OBICEIURILE DE CONSUM
ROMÂNUL SE INTERESEAZĂ DE INVESTIȚII

Care-i noutatea în 2024?

Inaugurarea primelor noi tronsoane din A7, autostrada Moldovei, construite prin PNRR. La aproape două săptămâni de la primii kilometri din A7 construiţi prin PNRR, Ministerul Transporturilor deschide traficul rutier pe un nou lot între Buzău şi Râmnicu Sărat. Tronsonul de 32 km este cu atât mai important cu cât Râmnicu Sărat nu are o centură ocolitoare, iar A7 va avea şi acest rol, de a reduce atât traficul, cât şi poluarea din oraş.

Se circulă pe 59 km de autostradă între Ploiești și Pașcani

Din 20 noiembrie se circulă pe un total de 59 km din cei 320 km dintre Ploieşti şi Paşcani pe A7, în regim de autostradă, dacă luăm în cacul şi centura Bacăului inaugurată anterior, în 2021. 

Până la sfârşitul anului vom circula pe toată distanţa de 82 km între Buzău şi Focşani şi pe încă 39 km aferenţi loturilor 1 şi 2 ale autostrăzii Ploieşti – Buzău.

Astăzi sunt în construcţie 800 km de autostradă şi în licitaţie încă 500 km.

România va avea peste 1.000 km de autostrăzi în șantier în 2025

În 2025 va fi atins recordul de a avea în şantier peste 1.000 km de autostradă, potrivit Ministerului Transpor­turilor. „Astfel, dacă anul acesta vom livra circa 150 km de drum rapid, după 2025 se vor putea da în trafic anual cel puţin 200 km de drum nou’’, anunță Grindeanu.

Industria construcţiilor a ajuns să numere, la sfârşitul anului 2022, peste 92.000 de companii cu o cifră de afaceri totală de 163 de miliarde de lei şi cu peste 423.000 de angajaţi, potrivit datelor furnizate de ONRC şi centralizate de ZF.

Lipsa forței de muncă impune recrutări externe

Indiferent că e vorba despre şantiere sau despre fabrici, problema lipsei acute de forţă de muncă rămâne, astfel că atât companiile locale, cât şi cele străine au ales să recruteze oameni din Asia, dar şi din Ucraina, Serbia sau Maroc pentru a putea să-şi onoreze activităţile.

Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, spune însă că infrastructura pe plan local ar avea nevoie de o companie care să asigure mentenanţa drumurilor, mai ales în condiţiile în care România ar avea aproape 3.000 km de autostradă în 2030. 

De partea cealaltă, Ministerul Transporturilor a reluat în acest an planul pentru realizarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere care are drept scop optimizarea proceselor investiţionale în infrastructura rutieră, astfel încât CNAIR să se concentreze pe întreţinerea drumurilor naţionale şi autostrăzilor, iar CNIR pe proiecte noi care să nu mai fie întârziate ani la rândul.