• CCR decide anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, o premieră în istoria democratică a țării.
  • Decizia CCR este fără precedent: Aceasta anulează întregul proces electoral și va fi reluat în integralitate.
  • CCR cere organizarea unui nou scrutin, dar nu specifică termenul.
  • Alegerile din diaspora sunt deja în desfășurare: Românii din străinătate au început votul pentru turul al doilea.

Curtea Constituțională a României decide vineri, 6 decembrie 2024, să anuleze primul tur al alegerilor prezidențiale, o hotărâre fără precedent în istoria democratică a țării.

Această decizie vine cu doar două zile înainte de turul al doilea, când Călin Georgescu, candidatul independent, și Elena Lasconi, candidata USR, urmau să concureze pentru funcția de președinte. Votul a început deja în diaspora, în acest moment se și continuă.

Reacția lui Nicolae Ciucă

„Dragi români,
Decizia Curții Constituționale de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale este fără precedent în istoria democratică a României. Într-un moment atât de important, este esențial să dăm dovadă de calm, unitate și maturitate, punând în prim-plan interesul Țării și apărarea valorilor democratice.
Ca fost candidat și lider al Partidului Național Liberal, înțeleg pe deplin importanța legitimității procesului electoral. De aceea, susțin toate eforturile necesare pentru clarificarea oricăror suspiciuni și pentru garantarea unui scrutin corect, care să reflecte voința reală a cetățenilor.
Situația actuală reprezintă un test dificil pentru instituțiile noastre democratice. Doar prin dialog deschis, transparență și respectarea statului de drept putem depăși acest moment și întări încrederea cetățenilor în viitorul României.
România are nevoie de stabilitate, viziune și colaborare între toate forțele politice responsabile. În aceste momente de incertitudine, vă îndemn să rămânem uniți și să acționăm cu maturitate și respect reciproc. Împreună, putem construi un viitor mai bun pentru generațiile care vin.
Cu încredere în puterea noastră de a trece peste orice obstacol,
Nicolae Ciucă
”, declară fostul șef al PNL și fost candidat la prezidențiale.

Titlurile zilei

CE SE ALEGE DE PIB?
ROMÂNIA LIVREAZĂ MAI MULTE AUTOSTRĂZI
EXIMBANK ȘI CEC PRIMESC CAPITAL
APLICAȚIILE META CEDEAZĂ MIERCURI
AVEREA LUI MUSK AJUNGE LA 447 MLD.$