• Investitorii din generația Z sunt de două ori mai predispuși decât cei din generația baby boom să discute despre portofoliul lor de investiții cu familia (44% față de 22%).
  • Ei sunt mai predispuși decât alții să abordeze subiectul investițiilor cu prietenii, colegii și străinii.
  • Această grupă de vârstă este cea mai dedicată perfecționării cunoștințelor, alocând o oră în plus pe săptămână cercetării acțiunilor.

Un nou val de investitori de individuali din Generația Z transformă piețele financiare într-un subiect de discutat la cină, acest grup de vârstă fiind mult mai predispus să discute despre portofoliile lor de investiții cu prietenii și familia, conform datelor din cel mai recent studiu Retail Investor Beat al platformei de tranzacționare și investiții eToro.

În studiul realizat pe 10.000 de investitori individuali din 12 țări, 55% din Generației Z (cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani) declară că au discutat despre investițiile lor cu prietenii, iar 44% au abordat subiectul cu rudele. Această disponibilitate de a discuta despre investiții scade dramatic odată cu vârsta. De exemplu, 29% dintre Baby Boomers (cu vârste cuprinse între 60 și 78 de ani) au discutat despre acest subiect cu prietenii, iar 22% au discutat despre investiții cu rudele.

Despre ce discută investitorii români?

Investitorii români din Generația Z discută despre investițiile lor mai mult cu prietenii (60%) și colegii de la locul de muncă (40%) decât cu partenerul sau soțul (36%) și familia lărgită (33%). La spectrul opus al vârstei, Boomers preferă să păstreze subiectul investițiilor în familia apropiată. Chiar și străinii (9%) au fost mai implicați în discuția despre investiții decât restul familiei.

Titlurile zilei

LE-O DĂM ÎN VOT!
CE SE ALEGE DE BUSINESS?
CE VOR DEZOLTATORII DE LA GUVERN?
CNA CERE DEMISIA LUI BOGDAN IVAN
MERGI FĂRĂ VIZĂ ÎN SUA
DOI CANDIDAȚI CER ANULAREA PRIMULUI TUR

Singurul domeniu în care tendința se inversează este cel al partenerilor aflați într-un cuplu, probabil din cauza faptului că o proporție mai mare de respondenți din Generația Z sunt singuri.

„Ultima generație de investitori individuali rescrie scenariul, mulți acceptând oportunitatea de a-și împărtăși ideile de investiții cu prietenii și cu cercul lor mai larg, încercând să valorifice înțelepciunea mulțimii. În același mod în care generația Z a transformat alte subiecte „tabu”, cum ar fi sănătatea mintală, în discuții la masă, investițiile și banii au devenit subiecte normale de conversație în rândul acestui grup de vârstă. Această tendință de normalizare a investițiilor este esențială dacă dorim să creștem participarea la piețele financiare și să determinăm mai mulți oameni să își ia viitorul financiar în propriile mâini.”, spune Sam North, analist eToro.

Generația Z dedică cu o oră mai mult cercetării investițiilor

Generația Z este cea mai dedicată atunci când vine vorba de cercetarea investițiilor. Grupul de vârstă petrece în medie 3,7 ore pe săptămână și analizează performanța companiilor sau vizionează videoclipuri relevante, cu o oră mai mult decât alte grupuri de vârstă. Ei ssunt mult mai predispuși decât media să urmeze un curs de investiții (30% față de 20%), să studieze strategiile unor investitori cunoscuți (45% față de 33%), să citească cărți despre investiții (40% față de 24%) și să plătească pentru instrumente și resurse de investiții (25% față de 17%).

Investitorii români din Generația Z studiază cu o oră mai mult (4,7 ore pe săptămână) decât media investitorilor globali (3,7 ore pe săptămână), dar toate cele trei grupuri de la 18 la 59 de ani sunt foarte apropiate. Millennials (cu vârste între 28 și 43 de ani) studiază în medie 4,1 ore pe săptămână, iar Generația X – 3,9 ore. Doar Boomers sunt sub 3 ore (2,7), dar totuși cu o oră mai mult decât media globală.