• Salariul mediu anual ajustat în România a fost de 17.739 euro în 2023, cu o creștere de 17% față de anul anterior, conform datelor Eurostat.
  • România depășește țări precum Bulgaria (13.500 euro), Ungaria (16.900 euro) și Grecia (17.000 euro).
  • La nivelul Uniunii Europene, salariul mediu a fost de 37.900 euro, cu o creștere de 6,5% față de 2022.

România avea în 2023 un salariu mediu anual ajustat de 17.739 euro, în creştere cu 17% fată de nivelul din anul anterior, potrivit datelor Biroului European de Statistică -Eurostat. România depășește Bulgaria, Ungaria şi Grecia. Indicatorul se bazează pe corelarea datelor din conturile naţionale şi din Ancheta privind Forţa de Muncă (LFS). Acesta este ajustat prin exprimarea salariilor cu fracţiune de normă în echivalent normă întreagă.

Care e salariul la nivelul Uniunii Europene?

La nivelul Uniunii Europene, salariul mediu a fost de 37.900 euro, cu 6,5% peste 2022. Dintre țările membre UE, cele mai mari câştiguri au fost în Luxemburg (81.100 €), Danemarca (67.600 €) și Irlanda (58.700 €).  La polul opus, cele mai mici salarii medii anuale ajustate au fost înregistrate în Bulgaria (13.500 €), Ungaria (16.900 €)  şi Grecia (17.000 €).

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BVB?
CE-I PREOCUPĂ PE ROMÂNI?
BNR: INFLAȚIA CONTINUĂ SĂ CREASCĂ
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
AFECTEAZĂ VICTORIA LUI TRUMP INTEL?
PREȚUL PETROLULUI SCADE CU PESTE 1%