- Scam-urile de cumpărături reprezintă 54% din cazurile de fraudă raportate în România în prima jumătate a anului, conform unui raport Revolut.
- Revolut recomandă utilizarea cardurilor virtuale de unică folosință și oferă cursuri anti-fraudă gratuite în aplicație pentru o mai mare siguranță a cumpărăturilor online.
- 8% dintre români preferă să cumpere din magazine fizice în loc de online, pentru a evita riscul de a deveni victime ale fraudelor în perioada Black Friday.
Sezonul cumpărăturilor de Black Friday aduce reduceri semnificative, însă este, de asemenea, o perioadă în care scam-urile online sunt la ordinea zilei. Conform Revolut, fraudele de cumpărături sunt una dintre cele mai frecvente tipuri de escrocherii bancare în România și reprezintă 54% din cazurile înregistrate în prima jumătate a anului. Pentru a se proteja, românii trebuie să fie vigilenți și să urmeze câteva recomandări esențiale.
Advertisment
Date cheie despre comportamentul românilor în sezonul de Black Friday
Doar 4% dintre români sunt îngrijorați că ar putea deveni victimele fraudelor online în această perioadă. Totuși, 8% dintre români preferă cumpărăturile din magazine fizice, pentru a evita riscurile. Aproape jumătate dintre români intenționează să profite de ofertele de Black Friday, chiar dacă inflația le-a afectat bugetele. Scam-urile de cumpărături domină lista de fraude bancare raportate în România și la nivel global. Doar 3% dintre români evită cumpărăturile de Black Friday din teama de a nu deveni victime ale acestora.
Cele mai comune tipuri de scam-uri de cumpărături și cum să le eviți
- Site-uri de fraudă ce imită magazine reale
Escrocii creează site-uri false care imită magazinele autentice, pentru a obține datele bancare ale cumpărătorilor.
Ce să faci: Verifică URL-ul site-ului și asigură-te că este cel oficial.
- Oferte suspecte la prețuri foarte mici
Anumite site-uri oferă produse scumpe la prețuri extrem de reduse. Acestea pot fi contrafăcute sau, în unele cazuri, cumpărătorii nu primesc nimic în schimb.
Ce să faci: Caută recenzii de la alți cumpărători pentru a evalua veridicitatea site-ului.
- Reclame înșelătoare pe social media
Reclamele false pe rețelele de socializare sunt tot mai frecvente. Multe dintre aceste pagini dispar după o scurtă perioadă.
Ce să faci: Evită conturile nou create sau cu recenzii pozitive suspecte.
- Mesaje și email-uri de phishing
Pe măsură ce începe sezonul cumpărăturilor, se intensifică și atacurile de phishing.
Ce să faci: Verifică adresa de email a expeditorului și evită să dai click pe linkuri suspecte.
Titlurile zilei