• Al şaptelea Consiliu de Administrație al BNR, a fost votat marţi de Parlament şi va începe activitatea după 11 octombrie.
  •  BNR a obţinut un profit de 2,4 mld. lei în 2023, dublu faţă de câştigul din 2022 .
  • Profitul la nivelul sistemului bancar a ajuns în 2023 la un record de aproape 14 mld. lei.

Consiliul de Administraţie al BNR, al cărui mandat a început în octombrie 2019 şi expiră săptămâna viitoare, lasă în urmă după cinci ani de activitate ca moştenire pentru noul board un sold mai mare al creditării, scrie ZF.

Dar şi dobânzi mai mari, o inflaţie aflată puţin mai sus, un curs valutar relativ stabil, rezerve valutare duble, scădere a ratei creditelor neperformante, dar şi un nivel modest al intermedierii financiare, iar ponderea creditării şi activelor bancare în PIB plasează România la coada clasamentului european.

Boardul actual al BNR, şi-a început activitatea în octombrie 2019, iar anii care au urmat, 2020, 2021, 2022, au fost ani dificili, marcaţi de pandemie, cu o serie de restricţii, război la graniţă, criză energetică, inflaţie mare, creştere a dobânzilor şi a ra­telor bancare, încetinire a credi­tării şi a economiei, creştere a defici­telor şi a datoriei. Evenimente care au apă­rut după o perioadă lungă de sta­bi­li­tate macroeconomică şi do­bânzi mici. Acum vedem iar inflaţia şi do­bân­zile pe o pantă de scădere, în timp ce creditarea dă semne de revi­go­rare, dar economia încă şchioa­pătă.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

Cine sunt membri CA ai BNR din 2019 până în prezent?

Mugur Isărescu (guvernator), Florin Georgescu (prim-viceguvernator), Leonardo Badea (viceguvernator), Eugen Nicolăescu (viceguvernator) şi membri Gheorghe Gherghina, Cristi Popa, Csaba Balint, Dan Radu Ruşanu şi Virgil Stoenescu.

Competiţia pentru un job la BNR nu a lipsit în ultimii ani. Pe parcursul anului 2023 banca centrală a organizat 147 de procese de recrutare externă pentru un număr de 200 de posturi vacante. 98 de candidaţi au fost admiși dintr-un total de 1.446 înscrişi. În aceeaşi perioadă, BNR a organizat 63 de procese de recrutare internă pentru un număr de 67 de posturi vacante. Au fost admişi 61 de candidaţi dintr-un total de 90 de înscrişi. De asemenea, 59 de salariaţi au fost promovaţi în funcţii superioare de execuţie, iar 14 în funcţii de conducere.

Mugur Isărescu rămâne guvernator al BNR, Leonardo Badea devine prim-viceguvernator, iar Florin Georgescu şi Cosmin Marinescu au fost votaţi de parlamentari ca viceguvernatori ai băncii centrale, care gestionează politica monetară şi sistemul bancar.

Cosmin Marinescu (viceguvernator), Aura Gabriela Socol (membru), Roberta Anastase (membru) şi Alexandru Nazare (membru) sunt nou intraţi în CA-ul BNR, în timp ce Eugen Nicolăescu, Gheorghe Gherghina, Dan Radu Ruşanu şi Virgil Stoenescu au ieşit din boardul băncii centrale.

BNR obține un profit de 2,4 mld. lei în 2023

Câştigul BNR de anul trecut a fost cel mai mare din ultimii 14 ani. În anul 2022, câştigul băncii centrale scăzuse la 1,08 mld. lei, după ce atât pentru 2020, cât şi pentru 2021, BNR a raportat profituri de circa 2 mld. lei în fiecare an. Precedentul record al profitului BNR, de 4,6 mld. lei, a fost în 2009. BNR se numără printre băncile centrale care au rămas pe profit, în timp ce alte bănci centrale au fost pe pierdere.

Şi numărul de salariaţi din banca centrală a fost în creştere, ajungând la 2.095 de persoane la final de 2023. Pe parcursul mandatului actualului CA al BNR, inflaţia a revenit pe o pantă ascendentă. Urcă de la circa 4%, cât era la final de 2019, la două cifre, și depășește 16% în 2022, pentru ca apoi să coboare spre 6% în 2023 şi spre 5% în prima parte a anului 2024.