• JD Power estimează că în 2024 se vor vinde 1,2 milioane de vehicule electrice în SUA, adică 9% din piață.
  • Vânzările de vehicule electrice cresc, chiar dacă Tesla și alți producători reduc lansările de EV-uri.
  • Alpha Motor Corporation lansează SUPERREX, un SUV electric cu autonomie de 523 km, conceput pentru aventuri.

Un raport al JD Power estimează că, până la sfârșitul anului 2024, în Statele Unite se vor vinde 1,2 milioane de vehicule electrice. O creștere semnificativă față de cele 1 milion de unități vândute anul trecut. Aceasta reprezintă 9% din totalul vehiculelor vândute, un procent revizuit în scădere față de prognoza inițială de 12%. În ciuda acestei creșteri, piața vehiculelor electrice rămâne volatilă. Dacă Trump va câștiga alegerile din noiembrie, este posibil ca scutirile fiscale generoase pentru producători și consumatori să fie eliminate. Ceea ce ar putea încetini și mai mult dezvoltarea sectorului.

Contrar zvonurilor recente, vânzările de vehicule electrice continuă să crească. Deși titlurile de presă sugerează altceva, realitatea arată că piața se dezvoltă, în ciuda unor semne aparent negative. Cum ar fi scăderea vânzărilor Tesla sau deciziile Ford și General Motors de a reduce lansările de vehicule electrice.

Industria auto trece printr-o tranziție complexă, iar producătorii ajustează strategiile pentru a include o gamă mai largă de vehicule, cum ar fi hibrizii și hibridele plug-in. Această diversificare și creșterea leasingului ar putea duce la o adoptare mai largă a vehiculelor electrice în viitor. Totuși, încărcarea acestor vehicule rămâne o provocare majoră pentru mulți consumatori, în special pentru cei care nu au acces la stații de încărcare acasă.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Alpha Motor Corporation lansează SUPERREX, un SUV electric

Alpha Motor Corporation, din California, lansează SUPERREX, un nou SUV electric , proiectat pentru aventuri. Acesta se bazează pe platforma modulară Alpha, utilizată și pentru seria WOLF Truck. Edward Lee, CEO-ul Alpha, spune că SUPERREX e dezvoltat pe baza feedback-ului consumatorilor și oferă atât spațiul, cât și versatilitatea dorite. Păstrează în același timp spiritul de aventură.

Platforma modulară Alpha, extrem de flexibilă, permite partajarea componentelor între diferite modele. SUPERREX este echipat cu tracțiune integrală, suspensie independentă și o baterie litiu-ion ce oferă o autonomie de aproximativ 523 km. Interiorul spațios și confortabil găzduiește patru pasageri, cu scaunele din spate rabatabile pentru spațiu suplimentar de încărcare. Cabina include un vitezometru digital, un afișaj central și comenzi tactile opționale. Cu dimensiuni de 5100 mm lungime, 1930 mm lățime și 1828 mm înălțime, SUPERREX este potrivit pentru aventuri urbane și off-road.