• Numărul investitorilor mici, cu conturi sub 20.000 de euro, este de aproximativ 140.000, având investiții totale de 570 milioane de euro.
  • Fondul de Compensare a Investitorilor asigură compensația integrală de până la 20.000 de euro în cazul falimentului unei case de brokeraj.
  • Numărul total al investitorilor de pe Bursa de la București a crescut la 202.377 la sfârșitul T2/2024, depășind pentru prima dată pragul de 200.000.

Cei mici, adică aproximativ 140.000 de investitori cu conturi sub 20.000 de euro, au investiții în acțiuni, obligațiuni și alte instrumente la Bursa de Valori de circa 570 milioane de euro (2,8 miliarde de lei). Valoarea medie a contului este de 4.000 de euro.

Aceștia primesc compensație integrală de la Fondul de Compensare a Investitorilor, în cazul în care casa de brokeraj la care au contul intră în faliment.

Investitorii cu portofolii mai mari de 20.000 de euro, dar care sunt îndreptățiți la compensare, numără 61.620 și au investiții de 60 miliarde de lei (12,3 miliarde de euro). Valoarea medie a unui cont este de 195.200 de euro, potrivit statisticilor Fondului.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

Cei mai mari investitori, în număr de 1.315, includ antreprenori care și-au listat companiile și persoane juridice (fără fonduri de pensii, OPC și alte instituții). Aceștia au în conturi 262 miliarde de lei (52 miliarde de euro). Valoarea medie a unui cont este de 40,1 milioane de euro. Compensațiile provin din resursele Fondului, constituite din contribuțiile anuale, inițiale ale membrilor și contribuții speciale. Plafonul de compensare este de 20.000 de euro, scrie ZF.

Cu cât crește numarul de investitori în T2?

Bursa de la București numără 202.377 de investitori la sfârșitul T2/2024 și depășește pentru prima dată pragul de 200.000. Numărul investitorilor a crescut cu 10,2% față de T1/2024 și cu 26,9% față de T2/2023, conform datelor Fondului de Compensare al Investitorilor.

Numărul investitorilor care dețin doar titluri de stat scade pentru prima dată de la un trimestru la altul. Pe 31 martie, numărul era de 40.676 (20,2% din total), ajungând la 37.494 (18,5% din total) la sfârșitul lunii iunie.

Reprezentanții FCI menționează că datele raportate nu includ numărul real de investitori, deoarece nu se iau în calcul intermediarii folosiți de aceștia.

Numărul investitorilor compensați integral a crescut cu 5,24%. Investitorii compensați în limita plafonului au crescut cu 6,14%, iar numărul investitorilor necompensați a crescut cu 10,23% comparativ cu trimestrul anterior.