Capitala României, cu peste 390.000 de utilizatori Revolut, reprezentând 26% din baza totală de clienţi activi înregistraţi în ţară, se află pe locul al doilea în top 10 oraşe cu cei mai mulţi clienţi Revolut, potrivit datelor disponibile în aplicaţie la nivelul lunii noiembrie 2021.

Clasamentul este condus de Londra, iar Bucureşti este urmat de Dublin, Paris, Varşovia, Budapesta, Madrid, Vilnius, Sofia, Lisabona, arată un comunicat al companiei.

Bucureştiul are un scor bun şi în privinţa ratei de adopţie, la nivelul întregii populaţii, astfel că unul din cinci bucureşteni este deţinătorul unui cont Revolut. Cele mai ridicate rate de adopţie printre locuitorii oraşelor din top 10 se înregistrează în Dublin şi Vilnius, cu aproape 30%, urmate de Bucureşti cu 21% rată de adopţie, Varşovia şi Budapesta, cu peste 11%, Londra cu 10%, Sofia (9%) şi Madrid, cu 4,7% rată de adopţie. Pe locurile 9 şi 10 după rata de adopţie se află Paris (2%) şi Lisabona (3,2%). Pe teritoriul României, Bucureşti este, de asemenea, lider şi ca număr de conturi şi ca rată de adopţie. Pe poziţia a doua, în topul naţional, se află Cluj-Napoca, cu o rată de adopţie de 20,3%, Iaşi (16,5%), Timişoara (15,4%), Braşov (15%) şi Constanţa (12%).

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Milenialii domină statisticile în privinţa ponderii conturilor deţinute şi a tranzacţiilor realizate: clienţii cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani reprezintă 59,3% din total, urmaţi de categoria de vârstă 18 – 24 de ani (16,3%) şi de categoria + 45 ani (20,8%)

Pe parcursul anului 2021 (1 ianuarie – 15 noiembrie 2021), locuitorii Bucureştiului care folosesc aplicaţia Revolut au realizat mai multe tranzacţii decât în perioada similară a anului trecut , în creştere cu 52,6%, şi s-au dovedit a fi fani ai diferitelor tipuri de carduri şi planuri financiare propuse de Revolut. Comparativ cu perioada 1 ianuarie – 15 noiembrie 2020, în 2021, bucureştenii au comandat aproape de două ori mai multe carduri Revolut (+170%). De asemenea, numărul tranzacţiilor personale (peer-to-peer) a crescut cu 47%, iar valoarea totală a tranzacţiilor a progresat cu 57%, în aceeaşi perioadă.

Ca o urmare a relaxării măsurilor privind mobilitatea internaţională şi pe fondul redeschiderii turismului în anumite ţări preferate de bucureşteni, tranzacţiile transfrontaliere au avut o dinamică remarcabilă, crescând de 4 ori (+388% tranzacţii realizate), din ianuarie până în noiembrie 2021, comparativ cu acelaşi interval din 2020.

La nivel naţional, Bucureştiul deţine poziţia de lider cu peste 390.000 de clienţi Revolut. Pe locul al doilea se află Cluj-Napoca, având aproximativ 62.700 clienţi, Iaşi, cu circa 52.600 utilizatori, Timişoara (47.300 clienţi), Braşov (41.300 clienţi) şi Constanţa (36.600 clienţi).

În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 16 milioane de clienţi din lume, din care mai mult de 1,4 milioane din România, folosesc serviciile companiei pentru a realiza peste 150 de milioane de tranzacţii pe lună.