• Acțiunile Gabriel Resources (GBU), compania care deține Roşia Montană, au un minus de 99% în premarket.
  • Acțiunea GBU este cotată la 0,0037$, potrivit Bursei de Valori din Toronto.
  • Ședința de tranzacționare a Bursei de la Toronto începe la 15:30, ora României.

Acțiunile Gabriel Resources, care deține proiectul Roșia Montană, au -99% în premarket. Picajul vine în urma verdictului tribunalului de arbitraj de la Washington, care decide că România câștigă procesul. Țara noastră ar fi putut plăti până la 6,7 mld.$ despăgubiri, în situația în care canadienii ar fi câștigat în instanță.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori din Toronto, prețul acțiunii GBU este de 0,0037$, de la 0,64$ vineri, când tranzacționarea a fost suspendată. Ședința de tranzacționare de azi începe la 15:30, ora României.

Prețul este afișat pe segmentul National Best Bid and Offer (NBBO), prin care este raportat cel mai mare preţ de cumpărare şi cel mai mic preţ de vânzare oferit.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Ce impact are povestea Gabriel Resources pe bursa locală

BRK Financial Group, societate de brokeraj listată la BVB, anunța vinerea trecută că are 1,26 mil. de acțiuni Gabriel Resources. Acțiunea BRK se aprecia atunci cu 15%. Astăzi, reversul. BRK se depreciază cu același procent, pe tranzacții de 560.000 lei. Acțiunea BRK ajunge la 0,13 lei.

Din acţionariatul BRK fac parte societăţi de brokeraj, investitori şi fonduri de investiţii alternative. Compania a avut venituri de 24 mil. lei în 2023 şi un profit net de 0,4 mil. lei, scrie ZF.