București, un oraș fascinant: Calea Victoriei a fost ocupată de corporatiști, hipsteri, gelaterii, cafenele, în timp ce bulevardul Magheru a fost lăsat șaormeriilor, covrigăriilor, caselor de schimb, lumii de noapte și homless-ilor.
Advertisment
Bucureștiul este un oraș al contrastelor, absolut fascinant. Lângă clădiri noi, verzi, de clasă A, care rivalizează cu cele din Londra, găsești și case istorice prăbușite de timp, de indiferența autorităților și proprietarilor, ocupate de homlessi.
În ciuda murdăriei orașului, a poluării lui, a drumurilor crăpate ca după un bombardament, a cerșetorilor din jur, locuitorii îl iubesc și nnu s-ar muta din el în altă parte. Bucureștiul are o putere fascinantă, care te face din vorbe.
Titlurile zilei
Contrastul din București se vede cel mai bine în acest moment dacă circuli pe cele două bulevarde paralele pe axa Sud-Nord, bulevardul Magheru și Calea Victoriei.
Bulevardul Magheru, care începe, de fapt, de la bulevardul I.C. Brătianu, a fost cucerit de șaormerii, covrigprii, second-hand-uri, case de schimb valutar, lumea de noapte și nu în ultimul rând de homless și aurolaci. Cele două cinematografe celebre, Scala și Patria, sunt lăsate uitării de către stat, parcă așteptând să vină cutremurul ca să le demoleze. Doar librăria Cărturești pare dintr-o altă lume.
Paralel cu bulevardul Magheru este Calea Victoriei, care a reînviat după 30 de ani în care a fost lăsată uitării. Acum Calea Victoriei a fost ocupată de corporatiști, de hipsteri, de cei care lucrează în birouri, de cafenele, de gelaterii, de microberării, de restaurante și de terase. Ce te frapează când mergi pe cele două bulevarde este lumea total diferită care circulă: pe bulevardul Magheru sunt cei săraci, cei plătiți cu salariul minim pe economie, cei pentru care masa de dimineață, de prânz și de seară poate să fie o plăcintă, o șaorma sau un covrig, în timp ce pe Calea Victoriei stai la coadă la înghețată, la tiramisu, la frappe-uri și pahare cu Proseco. Acest contrast al conviețuirii este iubit de străini, dar înjurat de bucureșteni.