- Suedia vrea să vaccineze toată populația adultă până pe 30 iunie
- De săptămâna asta a început vaccinarea celor cu vârsta peste 80 de ani
- Mai multe tranșe de vaccin au ajuns cu întârziere în Suedia
Suedia mizează pe un plan ambițios: vrea să vaccineze toți adulții din țară, până pe 30 iunie. Până acum, au fost vaccinați pacienții și personalul din centrele sociale, dar și cei care au nevoie de îngrijire la domiciliu. Începând cu această săptămână, în Stockholm vor fi vaccinați toți cei peste 80 de ani.
Sara Banegas, responsabil centrul medical Ekero: “Continuăm să ne ținem de data de 30 iunie și să-i vaccinăm pe toți cei care doresc vaccinul până atunci și toată lumea lucrează foarte mult pentru a face asta. Facem echipă cu asistenți suplimentari și găsim locații unde putem primi mulți oameni.”
Advertisment
Suedezii mai au de trecut obstacole. Încă nu au certitudinea că vor primi la timp vaccinurile.
Magnus Thyberg, coordonator vaccinare Stockholm: “Ne așteptam să refacem planificarea tot timpul. Frustarea, desigur, este că producătorii au promis atât de clar că de data asta nu vor exista probleme”