În martie, când a venit pandemia Covid-19 peste noi și peste întreaga lume, președintele Iohannis și guvernul Orban au închis economia, stând mai mult cu ochii pe televizor, la breaking news-uri, decât analizând la rece realitățile din piață.
Advertisment
Atunci nu au știut nimic despre Covid, iar frica de cifre și de avertizările medicilor, care nici ei nu știau prea multe, au fost mult mai puternice.
Deși știau că din toamnă, când lumea va reveni la muncă iar copiii la școală, numărul de cazuri va crește exponențial, guvernul nu a făcut nimic toată vara. În loc să pregătească corturi sau containere speciale pentru a trata strict cazurile Covid-19, guvernul a rămas să se bazeze pe spitale, care oricum au un număr insuficient de locuri. Mai mult decât atât, 70% din spitale nu pot oferi un tratament adecvat.
Titlurile zilei
Încă din vară guvernul trebuia să se pregătească chiar și pentru 10.000 de cazuri pe zi, pentru a feri economia, pentru a nu mai aduce în discuție închiderea businessurilor, ca în primăvară.
Această închidere neașteptată, care nu s-a dovedit necesară, a provocat o pierdere economiei de peste 10% din PIB și 20% businessului companiilor.
La peste 3.000 de cazuri pe zi, guvernul a închis restaurantele și cafenelele și a trimis copiii acasă, închizând școlile.
Când vom depăși 5.000 de cazuri pe zi și ne vom apropia de 10.000, ce-o să facă guvernul? Va închide din nou economia?
Companiile și businessul trebuie să funcționeze chiar și cu această posibilă explozie. Firmele pot face acest lucru, își pot gestiona activitatea corespunzător, dar nu pot să gestioneze problema sanitară, care este în responsabilitatea guvernului și pentru care plătesc taxe și impozite.
Angajații vor să lucreze, nu vor să stea cu copiii acasă pentru că școlile sunt închise, vor să mai iasă în oraș pentru a scăpa de presiunea celor patru pereți și a apartamentelor mici. Pentru angajați frica nu este că pot lua Covid, ci că ajung în spital, unde se pot infecta cu altceva sau pot să fie triați de soartă dacă sunt prea multe cazuri.
Economia și companiile pot și vor să funcționeze, chiar și cu 10.000 de cazuri pe zi, dar este responsabilitatea guvernului să gestioneze criza sanitară, dar nu închizând economia și businessurile.