- CEC Bank a încheiat primul semestru din 2023 cu un profit net de 369,4 mil.lei şi active de 69 mld.lei, în creştere cu aproape 30%.
- Preşedinte CEC Bank: Am continuat să finanţăm economia cu credite noi în valoare de circa 5 mld.lei şi să ne consolidăm poziţia prin creşterea activelor la o valoare nemaiatinsă până acum.
- Numărul de utilizatori de internet banking a crescut cu peste 24%, iar valoarea tranzacţiilor cu aproape 30%
CEC Bank a încheiat primul semestru al anului cu un profit net estimat, neauditat, de 369,4 milioane de lei, fată de 110,8 milioane de lei în primul semestru din 2022, şi active de 69 miliarde de lei, în creştere cu 29,4%, potrivit raportului financiar publicat la BVB.
Advertisment
Veniturile nete din dobânzi şi comisioane au crescut cu 10,7%, până la 912,7 milioane de lei, în condiţiile în care ratele bonificate pentru depozite au crescut într-un ritm mai accelerat decât cele pentru credite.
Creditele în sold acordate clienţilor (valoare brută) se ridică la 32,25 miliarde de lei, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2022.
Titlurile zilei
Depozitele atrase de la clienţi nebancari au crescut cu circa 27% faţă de sfârşitul primului semestru al anului trecut, până la 59,8 miliarde de lei.
CEC Bank a preluat pachetul de 99,993% din capitalul social al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), tranzacţie finalizată în luna iulie, în urma strategiei de a intra pe piaţa asigurărilor generale.