- SUA pierde ratingul de credit suveran pe care l-a păstrat timp de 20 de ani la cel mai înalt nivel.
- Fitch Ratings a retras SUA ratingul de credit suveran de cel mai înalt nivel, criticând deficitul bugetar în creştere al ţării.
- Agenţia de rating a redus scorul SUA cu un nivel, de la AAA la AA+.
Fitch Ratings a retras SUA ratingul de credit suveran de cel mai înalt nivel, criticând deficitul bugetar în creştere al ţării şi „eroziunea guvernanţei” care a dus la conflicte repetate privind limita de îndatorare în ultimele două decenii, scrie Bloomberg.
Advertisment
Agenţia de rating a redus scorul SUA cu un nivel, de la AAA la AA+, amintind de decizia luată în urmă cu mai bine de zece ani de S&P Global Ratings.
Reducerile de impozite şi noile iniţiative de cheltuieli, împreună cu multiplele şocuri economice, au umflat deficitul bugetar, în timp ce provocările pe termen mediu legate de creşterea costurilor rămân în mare parte nerezolvate.
Titlurile zilei
„Retrogradarea ratingului Statelor Unite reflectă deteriorarea bugetară aşteptată în următorii trei ani, o datorie publică ridicată şi în creştere şi erodarea guvernanţei în raport cu omologii cu ratinguri ‘AA’ şi ‘AAA’ în ultimele două decenii”, au declarat reprezentanţii Fitch.
Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a reacţionat rapid la retrogradare, calificând-o drept „arbitrară” şi „depăşită”. Titlurile de trezorerie au crescut uşor în primele tranzacţii din Asia după anunţul Fitch, pe fondul cererii modeste de active refugiu.
„Decizia Fitch nu schimbă ceea ce americanii, investitorii şi oamenii din întreaga lume ştiu deja: că titlurile de trezorerie rămân principalul activ sigur din lume şi că economia americană este fundamental puternică”, a declarat Yellen.