•  Scafandrul miliardar francez care a murit în submersibilul Titan a petrecut două decenii lucrând cu o companie controversată care deţinea dreptul exclusiv de a recupera şi expune obiecte de pe epava Titanicului.
  • Artefactele au inclus obiecte mici, precum truse de bărbierit şi pipe, dar şi mari, precum candelabrele de la bordul navei.
  • RMS Titanic Inc., o filială a Premier Exhibitions, a revendicat pentru prima dată drepturile de salvator în posesia Titanicului în 1986 şi a primit aceste drepturi prin hotărâre judecătorească.

Scafandrul miliardar francez care a murit în submersibilul Titan a petrecut două decenii lucrând cu o companie controversată care deţinea dreptul exclusiv de a recupera şi expune obiecte de pe epava Titanicului.

Paul-Henri Nargeolet, unul dintre cei mai prolifici scafandri de pe Titanic din istorie, a condus cinci expediţii pentru firma privată RMS Titanic Inc. pentru a strânge peste 5.000 de artefacte de pe vas. Artefactele au inclus obiecte mici, precum truse de bărbierit şi pipe, dar şi mari, precum candelabrele de la bordul navei.

RMS Titanic Inc., o filială a Premier Exhibitions, a revendicat pentru prima dată drepturile de salvator în posesia Titanicului în 1986 şi a primit aceste drepturi prin hotărâre judecătorească. La acea vreme, unii au considerat RMS Titanic Inc. şi Nargeolet drept „jefuitori de morminte”, conform Insider.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Compania spune că misiunea sa este “explorarea epavei Titanicului şi a zonelor oceanice înconjurătoare, obţinerea de materiale oceanografice şi date ştiinţifice, utilizarea datelor şi a artefactelor recuperate pentru verificare istorică, educaţie ştiinţifică şi sensibilizarea publicului”.

De asemenea, compania colaborează adesea cu organisme de reglementare multinaţionale şi organizaţii non-profit dedicate conservării istorice a Titanicului.

Colecția, scoasă la licitație

Cu toate acestea, RMS Titanic Inc. a fost des contestat, mai ales legat de dilema dacă o companie privată ar trebui să deţină drepturile asupra artefactelor istorice care sunt în interesul publicului.

În 2016, Premier Exhibitions şi RMS Titanic Inc. au declarat faliment şi au reuşit să scoată colecţia la licitaţie. La vremea respectivă, cel care a descoperit epava Titanicului, Robert Ballard, şi regizorul filmului “Titanic”, James Cameron, au susţinut o mişcare condusă de muzee pentru a scoate colecţia din mâinile proprietarilor şi colecţionarilor privaţi, însă aceasta a eşuat în cele din urmă. Nici licitaţia nu a avut loc, iar RMS Titanic Inc. deţine colecţia şi în prezent.

Declarația colecționarului pentru Forbes, 2012

Într-un interviu acordat în 2012 revistei Forbes, Nargeolet a fost întrebat despre etica prelevării şi a declarat că, în opinia sa, colecţiile vor ajuta la “educarea şi conservarea” istoriei navei.

“Îmi amintesc că am vorbit cu unul dintre ei, o femeie, care mi-a spus: <Nu-mi place ceea ce faceţi pentru că tatăl meu a murit pe navă>”, a declarat Nargeolet la acea vreme. “Sunt de acord cu asta. Dar am întâlnit alţi supravieţuitori cărora le place ceea ce facem. Ei cred că ajută la menţinerea în viaţă a navei şi a moştenirii sale… Credinţa mea este că este bine să înregistrăm artefactele, că este bine pentru educaţie şi conservare. Acesta este scopul”.

RMS Titanic Inc. nu a comentat deocamdată situaţia pezentată de Insider.