România se afla anul trecut pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte ponderea tinerilor de 25-34 ani cu studii universitare, cu doar 25%, departe de media europeană de 42% şi de ţinta de 45% vizată de UE până în 2030, arată datele Eurostat.

Media raportată la nivelul Uniunii Europene a fost anul trecut cu un punct procentual peste cea din 2021 (41%) şi cu trei puncte sub ţinta propusă pentru 2030 pentru categoria de vârstă 25-34 de ani, scrie Ziarul Financiar.

În afară de România, cele mai mici procente au fost înregistrate în Italia (29%) şi Ungaria (32%).

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

În schimb, aproape jumătate din ţările membre UE au atins deja ţinta propusă pentru 2030: Irlanda (62%), Luxemburg (61%), Cipru (59%), Lituania (58%), Olanda (56%), Suedia (52%), Spania şi Belgia ( 51%), Franţa (50%), Danemarca (49%), Slovenia (47%), Letonia (46%) şi Grecia (45%).

Potrivit Eurostat, se menţine în continuare diferenţa de gen, ponderea femeilor care au studii superioare fiind semnificativ mai mare decât a bărbaţilor (48% vs 37%).