- Militarul din SUA suspectat că a dezvăluit documente secrete a fost arestat.
- Congresul anchetează cazul de scurgere de informații.
- Agenţii FBI au descins joi după-amiază la reşedinţa suspectului.
Angajatul Gărzii Naţionale din SUA suspectat că a publicat pe un grup de socializare online documente clasificate aparţinând serviciilor secrete americane a fost arestat preventiv de agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI), iar Congresul SUA va verifica de ce avea acces la date sensibile.
Advertisment
Agenţii FBI au descins joi după-amiază la reşedinţa suspectului, în North Dighton, Massachusetts. Individul în vârstă de 21 de ani, Jack T., angajat al Gărzii Naţionale, a fost arestat.
“Arestarea efectuată astăzi evidenţiază angajamentul nostru continuu de a-i identifica, de a-i urmări şi de a-i trage la răspundere pe cei care trădează încrederea ţării noastre şi generează riscuri de securitate naţională”, a comunicat Biroul Federal de Investigaţii (FBI), conform postului de televiziune CNN.
Titlurile zilei
Angajatul Gărzii Naţionale este suspectat că a difuzat în mod neautorizat documente ale Pentagonului pe o platformă de socializare online.
Comisia pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor va lansa o anchetă pentru a afla circumstanţele în care militarul de 21 de ani avea acces la informaţii sensibile. “Va trebui să organizăm audieri pentru a afla caracterul documentelor, mai ales când este vorba de ceva atât de volatil precum situaţia de pe câmpul de luptă din Ucraina”, a declarat preşedintele Comisiei pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, Michael Turner.
Preşedintele Joseph Biden s-a declarat preocupat de cazul publicării în mod neautorizat a documentelor clasificate atribuite serviciilor americane, subliniind că investigaţia este în curs şi că nu există niciun risc imediat. “Sunt preocupat de aceste scurgeri de informaţii. Sunt preocupat că s-a întâmplat aşa ceva, dar nu există nimic despre care să ştiu că ar genera consecinţe imediate”, a afirmat Biden, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Dublin cu preşedintele Irlandei, Michael Higgins.
Publicarea ilegală a documentelor secrete este investigată de către Departamentul american al Apărării şi de către Departamentul Justiţiei. Pentagonul a admis că difuzarea neautorizată a acestor informaţii, multe referitoare la conflictul militar din Ucraina, generează “un risc foarte grav” în materie de securitate naţională.
Unul dintre documente, citat de cotidianul The Washington Post, relevă dubii emise de Administraţia SUA asupra eficienţei eventualei contraofensive a Ucrainei, o evaluare care intră în contradicţie cu poziţia publică a Washingtonului. Conform unor surse, informaţiile conţinute de documentele clasificate americane difuzate pe reţele de socializare online ar indica faptul că serviciile de informaţii din SUA l-ar intercepta pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Însă Mihailo Podoliak, consilier în cadrul Cancelariei prezidenţiale de la Kiev, nu crede că au fost interceptate conversaţiile preşedintelui Zelenski, argumentând că discuţiile cu principalii comandanţi militari ucraineni s-au derulat diferit decât este prezentat în documentele americane publicate neautorizat.
Administraţia de la Kiev a acuzat Rusia că ar fi modificat informaţii din documentele secrete americane apărute online, dar, în acelaşi timp, Kievul şi-a schimbat planurile operaţionale în contextul dezvăluirilor.
În schimb, Kremlinul a denunţat tendinţa Occidentului de a atribui mereu vina Rusiei şi a sugerat că documentele americane apărute online relevă activităţi de spionaj ale Washingtonului împotriva aliaţilor.
Un document sugerează interceptarea unor informaţii despre un plan al Grupului paramilitar rus Wagner de a cumpăra armament din Turcia, aliat al SUA în cadrul NATO. Alte documente se referă la interceptarea unor informaţii despre activităţile Rusiei, Iranului, Chinei şi Serbiei, dar sunt indicii că serviciile americane ar spiona şi aliaţi, printre care Coreea de Sud, Israel şi Ucraina. Unul dintre documente indică faptul că naţiuni membre NATO, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, au trupe speciale pe teritoriul Ucrainei. Kievul a negat informaţiile.