Raiffeisen Bank a emis în data de 31 martie 2023 obligaţiunile eligibile nepreferenţiale de tip senior, scadente în data de 7 decembrie 2027, sub tranşa a doua a seriei 6, emisă în data de 7 decembrie 2022, cu o valoare totală de 119,17 milioane de lei, în cadrul redeschiderii ultimei serii de obligaţiuni sustenabile.

Emisiunea de bonduri a fost adresată investitorilor instituţionali şi a fost subscrisă la un randament de 8,295% pe an, respectiv 1,2 puncte procentuale peste randamentul titlurilor de stat în lei de referinţă cu aceeaşi maturitate, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, emisiunea de obligaţiuni a seriei 6 ajunge la 488,25 milioane de lei, iar volumul cumulat al notelor eligibile MREL (cerinţe minime de fonduri proprii şi datorii eligibile) emise până în prezent a depăşit pragul de 3,4 miliarde de lei.  

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Obligaţiunile urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii şi datorii eligibile ale băncii, după aprobarea Băncii Naţionale a României şi vor fi listate atât la Bursa din Luxembourg (LuxSE), cât şi la cea de la Bucureşti (BVB).  

Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanţare proiectelor sustenabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligatiuni Sustenabile al băncii. Minim 50% din fonduri vor fi direcţionate pentru finanţarea de proiecte sociale – finanţarea intreprinderilor mici si mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel naţional, locuinţe accesibile, acces la servicii esenţiale de sănătate, educaţie şi infrastructură.

Diferenţa va fi alocată în vederea finanţării proiectelor care susţin tranziţia verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficienţă energetică, transport şi agricultură ecologice, proiecte de prevenire şi control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.