Situația directorului ICR Londra, Catinca Maria Nistor nu este clară nici după votul comisiilor din Senat. Ministrul de Externe și Ministrul Culturii sunt așteptați să emită o decizie comună privind revocarea sau păstrarea în funcție a Catincăi Maria Nistor la Londra, dar instituțiile statului riscă să ajungă în fața instanței.

Miercuri, senatorii au avizat pozitiv solicitarea de revocare depusă de președintele ICR, Liviu Jicman, cu 19 voturi pentru, fără nicio abținere sau vot împotrivă.

Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, arăta că în raportul de activitate al directorului ICR Londra pentru ultimul an se găsesc acțiuni importante reușite și programate. În plus, raportul include recomandări de păstrare în funcție a Catincăi Maria Nistor semnate de Rectorul Misiunii Române Unite la Londra, Pr.Dr.Eduard-William Fârtan, de Directorul/coordonator proiecte arte vizuale și culturale Români în UK, Inno Brezeanu și de violonistul, profesor de vioară de la Academia Regală de Muzică din Londra, Remus Azoiței. Aceștia atrag atenția asupra erorilor de comunicare și insistă cu privire la realizările Catincăi Maria Nistor.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

”Aceste erori au fost exacerbate de către media românească și găsesc că în loc de focalizarea pe această situație, trebuie luate în calcul multele alte calități ale dânsei și aportul excelent pe care îl aduce la ICR Londra” arată profesorul de vioară la Academia Regală de Muzică din Londra, Remus Azoiței.

”Poate fi un bun manager cultural și poate fi o speranță a comunicării României cu lumea occidentală prin intermediul culturii. Desigur, cu condiția să fie lăsată să muncească pentru a-și lansa cu succes proiectele. Pentru aceea o recomand pe Doamna Catinca-Maria Nistor să își continue activitatea în funcția de Director al ICR Londra cu siguranța că dumneaei poate aduce plus-valoare prezentării culturii române prin programele culturale pe care le va propune și implementa”, explică rectorul Misiunii Române Unite la Londra, Pr.Dr.Eduard-William Fârtan.

”Pentru acest public britanic londonez, din care fac de fapt parte și londonezi de origine română, dar care nu se recomandă doar ca români, ar fi de dorit ca doamna Catinca Maria Nistor să rămână în funcția sa de director al ICR Londra”, notează directorul/coordonator proiecte arte vizuale și culturale Români în UK, Inno Brezeanu.

Catinca Maria Nistor arăta prin documentele depuse la Senat că ”sediul ICR Londra nu este confom din punct de vedere ISU, electricitate, și prezintă urme de azbest, recomandarea fiind ca pâna la soluționarea acestor probleme, clădirea să nu fie folosită ca spațiu de locuit”, potrivit diagnozei realizate de specialiști pentru clădire în 2022. De altfel, Catinca Maria Nistor notează că ”decizia de a nu locui în sediul ICR Londra a fost luată de Centrala MAE înaintea sosirii mele la misiune, acest lucru poate fi verificat consultând Centrala MAE”.

Directorul ICR Londra arată că ”criteriile de Evaluare ale personalului MAE sunt clar stabilite de actele normative si actele cu caracter individual; între aceste criterii nu regăsim ca metode si mijloace de lucru analiza postărilor pe rețelele de socializare; singura metodologie de lucru este cea stabilită de lege, respectiv contractul individual de muncă. Postările, fie anonime, fie public asumate de persoane fără calitate oficială, nu generează realități juridice care să impună ideea ca există o evaluare a activității cadrelor MAE; activitatea salariaților MAE, ca și a altor funcționari ai Statului Român, nu se face pe Instagram, Tik Tok sau Facebook. Activitatea corpului funcționarilor Statului se verifică exclusiv în cadrul legal in vigoare.”

Raportul prezentat de Catinca Maria Nistor senatorilor precizează faptul că ”în ceeea ce privește exercitarea obligațiilor din Contractul Individual de Muncă încheiat cu MAE

  • De la începutul contractului și până la această dată nu există nicio notificare sau comunicare de orice tip către mine prin care să se invoce neexecutări sau executări incomplete ale obligațiilor din Fișa Postului, fișă care, de la preluarea mandatului meu, a fost comunicată, nu doar către ICR Londra, ci către toate misiunile diplomatice abia în data de 23.03.2023.
  • Criteriile de evaluare a modului de îndeplinire a obligațiilor de serviciu sunt în mod exhaustiv și neechivoc stabilite prin Contractul de Muncă, Regulamentul de Funcționare și prin Fișa Postului
  • MAE nu a comunicat, astfel cum am precizat anterior, existența vreunei situații care să reprezinte o nesocotire a obligațiilor de serviciu
  • Evaluarea executării obligațiilor de serviciu implică, sub sancțiunea nulității, analiza activității în cadrul Comunicării de tip întrebare – răspuns cu salariatul (fie în prezență fizică, fie în schimb de Note Scrise)
  • Până la acest moment agajatorul MAE nu a parcurs procedura de ascultarea a salariatului”
    Liviu Jicman reproșează faptul că “menirea unor directori în funcție este să sprijine actul de cultură, nu să fie în prim-plan”, ”impact negativ asupra imaginii ICR Londra”.
    Reprezentantul Ministerului de Externe la ședința din Senat, Andrei Novac a amintit ”probleme în conduita” directorului. Dar tot el recunoaște faptul că necesitatea de a închiria un apartament în afara ICR Londra pentru director era stabilită înaintea numirii Catincăi Maria Nistor la post.
    Senatoarea Gabriela Crețu a arătat înaintea votului că ”în contextul în care o instanță spune că nu s-a încălcat nicio prevedere reală, cine e responsabil pentru reîncadrare, pentru că o să mai veniți o dată cu persoana să o avizez pe urmă, sau cu plata unor daune pentru situația respectivă”.
    ”E o problemă de imagine, a fost o campanie de imagine concentrată asupra acestei numiri și ca urmare instituțiile statului nu își permit să fie sub ochii publicului”, întreabă senatoarea.
    Pe de o parte, reprezentanții Ministerului de Externe susțin că toți pașii legali au fost parcurși, pe de alta, raportul Catincăi Maria Nistor arată că încălcarea obligațiilor de serviciu și semnalarea problemelor din partea MAE nu este susținută de documente. Este foarte probabil ca adevărul să fie stabilit abia în instanță.