Nu știu dacă cei care sunt acum la Palatul Victoria, la guvernare, PNL-PSD, realizează cât de complicată este situația economică și financiară mondială, și cum țările occidentale fac eforturi foarte mari ca să prevină un nou Lehman Brothers și o nouă criză financiară și economică modială. Băncile centrale trebuie să majoreze și mai mult dobânzile ca să calmeze inflația, care nu vrea să scadă deloc, investitorii de pe piețele financiare sunt cu nervii la pâmânt după colapsul bancar din SUA și Europa, iar șefa FMI avertizează că au crescut riscurile legate de fragila stabilitate financiară a lumii. Lichiditățile devin din ce în ce mai scumpe, dar cel mai important lucru este că sunt din ce în ce mai greu de găsit. În schimb, la noi este o veselie maximă la guvernare, lumea fiind mai preocupată de rotativă și de alegerile de la anul.

La adăpostul unei creșteri economice firave, la adăpostul stabilității cursului de schimb valutar, la adăpostul unei străzi preocupate mai mult unde să se ducă în vacanță, cei de la guvernare nu prea mai fac nimic. Americanii ne-au asigurat securitatea militară, războiul din Ucraina pare să fie controlat, așa că la București toată lumea este liniștită și veselă. Ministerul Finanțelor s-a grăbit să se împrumute la începutul anului pentru finanțarea bugetului, așa că nu este nicio presiune pe piața monetară. De când au preluat puterea, cele două partide, PNL și PSD, se chinuie să găsească o soluție pentru pensiile speciale, care reprezintă o condiție pentru o tranșă de 3 miliarde de euro din PNRR.

Dacă te uiți la ei, cei din PNL și PSD mai degrabă ar pierde banii din PNRR decât să găsescă o soluție pentru pensiile speciale. Problema este că banii din PNRR sunt în acest moment singura plasă de siguranță pe care o avem acum, când piețele financiare sunt atât de tensionate. Mulți nu-și mai aduc aminte de s-a întâmplat în 2008-2009, când România a intrat în criză pentru că nu a mai avut finanțare externă, pentru că piețele financiare s-au închis. Eu sper să nu se întâmple la fel și acum, că prea mare este veselia celor care asigură guvernarea, și care mai vor să rămână la guvernare după alegerile de la anul.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE