Instrumentul de inteligență artificială ChatGPT a suferit o eroare în urma căreia a dezvăluit istoricul conversațiilor utilizatorilor. Șeful OpenAI, Sam Altman, și-a cerut scuze public pe platforma de socializare Twitter pentru incident, informează Insider.
Advertisment
Sam Altman, co-fondatorul OpenAI încă din 2015, a scris într-un tweet că ChatGPT a avut o „problemă semnificativă” cauzată de o eroare. El a spus că eroarea a permis unor utilizatori ChatGPT să vadă titlurile istoricului conversațiilor private ale altor utilizatori cu ChatGPT-ul, dar nu și conținutul conversațiilor în sine. Un utilizator a postat pe Reddit o captură de ecran care arată conversații cu ChatGPT pe care a spus că nu le-a avut niciodată și că nu îi aparțin, scrie Insider.
OpenAI a închis temporar ChatGPT luni din cauza acestei probleme. Deși problema pare sub control, ChatGPT a stârnit îngrijorare în rândul angajatorilor până la punctul în care unele companii au blocat chatbot-ul.
Titlurile zilei
Amazon , Walmart și Microsoft și-au avertizat personalul împotriva introducerii de informații confidențiale în ChatGPT din cauza problemelor de confidențialitate. Între timp, băncile, inclusiv JP Morgan, Goldman Sachs și Citigroup, au restricționat utilizarea de către angajați a instrumentului AI, potrivit rapoartelor .