Daniel Dines, cofondatorul UiPath, s-a declarat nemulţumit în interviul cu portalul sifted.eu (un proiect al Financial Times) de eticheta de „cel mai bogat om din România”, primită de la presa locală, etichetă care i-ar fi adus doar dezavantaje din punct de vedere personal.

„Pe asta s-a concentrat presa românească. Nu şi-au dat seama cât de mare era UiPath. Nu au înţeles că este cea mai mare companie din România “, a declarat Dines, adăugând că banii nu înseamnă atât de mult pentru el în „schema mai largă a lucrurilor”.

În mod ironic însă, chiar şi articolul de pe portalul sifted.eu, subtitlul textului conţine exact eticheta care-l enervează pe Dines: „Întâlniţi-l pe omul din spatele maşinilor: cofondatorul UiPath Daniel Dines, cel mai bogat om din România”. ZF a scris recent despre explozia businessului raportat de UiPath în România, însă bazându-se doar pe datele disponibile până în 2019, care au devenit publice recent, în condiţiile în care UiPath nu publică date detaliate pentru fiecare ţară iar pe site-ul Finanţelor nu apare bilanţul contabil al firmei pe 2020.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Datele disponibile până la nivelului anului 2019 arată însă clar: creşterea explozivă la nivel global a producătorului de roboţi software UiPath s-a reflectat şi în cifrele raportate de entitatea din România, proiectul condus de Daniel Dines devenind astfel, după cifra de afaceri, una dintre cele mai mari firme de profil din industria locală. Datele arată că UiPath a avut în România în 2019 afaceri de 645 mil. lei, mai mari de peste două ori (144%) faţă de anul anterior, ceea ce a propulsat firma în top 5 jucători din software din România.

Spre comparaţie, în 2019 UiPath a raportat la nivel local afaceri mai mari decât cele ale germanilor de la SAP sau decât americanii de la Amazon. Ce s-a întâmplat în 2020 se va putea calcula doar după ce UiPath trimite bilanţul la Ministerul Finanţelor, iar acesta va deveni disponibil public, sau după ce compania va publica din proprie iniţiativă aceste date.