Membrii generației Z intră pe piața muncii cu foarte multe cunoștințe tehnologice, de la navigarea în profunzimile internetului și utilizarea aplicațiilor, până la editarea fotografiilor pe orice smartphone. Totuși, atunci când sunt nevoiți să folosească un scaner sau o imprimantă sau chiar să lucreze cu un sistem de fișiere pe un computer, lucrurile devin mult prea dificile pentru tinerii care și-au petrecut o mare parte din viața online, scrie The Guardian.
Advertisment
Dezavantajul este faptul că cele mai multe locuri de muncă încă se bazează tehnologiile care existau cu mult înainte de a se naște generația Z, notează Futurism. Compania de tehnologie HP a numit acest fenomen caracterizat prin incapacitatea generației Z de a folosi tehnologia de bază drept „rușinea tehnologiei”.
Profesorii au observat că pentru generațiea nouă de studenți este dificil chiar și să înțeleagă concepte precum de foldere, fișiere sau directoare, printre studenții puși în dificultate numărându-se până și cei de la astrofizică, a raportat The Verge.
Titlurile zilei
„Există un mit conform căruia dacă copiii aceștia s-au născut într-o era informațională toate acestea vin intuitiv la ei”, a declarat Sarah Dexter, profesor asociat de educație la Universitatea din Virginia. “Dar ăsta nu este un lucru realist. De unde ar putea să știe ei cum să scaneze ceva dacă nu au fost niciodată învățați să facă asta?”, a explicat ea.
HP a descoperit că tinerii sunt de zece ori mai predispuși să simtă „rușine tehnologică” în comparație cu colegii mai în vârstă, potrivit unui sondaj realizat în noiembrie: „Prezumția este că, odată ce generația Z și chiar milenialii petrec o cantitate considerabilă de timp pe tehnologie, ei sunt cunoscători în tehnologie”, a explicat anul trecut Debbie Irish, șefa resurselor umane HP pentru Regatul Unit și Irlanda, pentru WorkLife. „Aceasta este o concepție greșită uriașă. Din păcate, nici vizionarea videoclipurilor TikTok, nici jocul Minecraft nu îndeplinesc cerințele tehnologice.”