Guvernul Ciucă, prin Ministerul Finanţelor, a ieşit luni pe pieţele externe pentru a se finanţa prin redeschiderea a două emisiuni de obligaţiuni în euro, una scadentă pe 27 septembrie 2026 iar cealaltă pe 27 septembrie 2029.
Advertisment
Este vorba de o reemitere de obligaţiuni, ceea ce analişti descriu ca “tap issue”, adică emiterea de bonduri pe ISIN-urile deja existente.
În finanţarea scadentă în septembrie 2027 şi care are o dobândă de 5% pe an, Guvernul a atras 750 mil. euro şi alte 850 mil. euro pentru cealălată la o dobândă de 6,25% pe an. Acum, potrivit datelor din platforma Bloomberg, dobânzile sunt formate din midswap plus 195 puncte de bază, respectiv midswap plus 340 puncte de bază. Sumele finale urmează a fi publicate spre seară, atunci când Guvernul va analiza interesul investitorilor.
Titlurile zilei
Prin această reemitere de bonduri, Guvernul majorează sumele atrase de la investitori pe structura iniţială a celor două emisiuni de obligaţiuni şi poate emite cu primă faţă de cuponul iniţial. Poate de exemplu să atragă până la 2 mld. euro din emisiunea de 750 mil. euro.
Un bancher consultat de ZF spune că în general se emite între 1,5 mld. euro – 2,25 mld. euro pe un ISIN. Aranjorii emisiunii sunt Citi, Erste, HSBC, JP Morgan.
“Dacă exista interes este posibil să atragă pe cele 2 ISIN-uri undeva între 2-3 MLD EUR pentru a asigura aproape tot necesarul de finanţat în FX prin emisiuni pe pieţe internaţionale vs ce au în plan pe anul acesta”, spune bancherul.
La început de ianuarie 2023, Guvernul a atras 4 mld. dolari în prima emisiune de eurobonduri din acest an. Interesul investitorilor a fost de circa 11 mld. dolari
În anul 2023 necesarul brut de finanţare la nivel guvernamental este de aproximativ 160 miliarde lei, la care se adaugă necesarul de refinanţare a instrumentelor de cash management, volumul împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Ministerul Finanţelor de pe pieţele interne şi externe fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 4,40% din PIB (aproximativ 68 mld. lei) precum şi de volumul datoriei de refinanţat în anul 2023, în sumă de cca 92 mld. lei.
Se estimează că deficitul bugetar se va finanţa în proporţie de cca 30% din surse interne şi de 70% din surse externe.