Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în luna mai 2021 cu 0,7% faţă de luna precedentă, dar este cu 6,1% peste nivelul din mai 2020, arată datele INS.

Scăderea faţă de aprilie a fost determinată de  reducerea lucrărilor de construcţii noi (-2,7%), în timp ce lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 12,2%, respectiv cu 0,6%.

Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi la clădirile nerezidenţiale (-5,5%) şi la clădirile rezidenţiale (-3,2%). Lucrările de construcţii inginereşti au crescut cu 4,3%.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în mai 2021 cu 5,8% faţă de aprilie.

Comparativ cu luna mai 2020, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 6,1%.

Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi (+14,7%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 8,9%, respectiv cu 7,6%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 40,6%. Construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 4,4%, respectiv cu 1,3%.

În primele cinci luni ale anului comparativ cu perioada similară din 2020, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 5,5%.

A avut loc o creştere la lucrările de construcţii noi cu 12,8%. Scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-11,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-6,8%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale (+23,9%) şi la construcţiile inginereşti (+0,3%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 0,5%.

În primele cinci luni ale anului, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%.