Fostul preşedinte american Donald Trump a lansat o colecţie de jetoane NFT, în valoare de 99 de dolari bucata, care îl înfăţişează în ipostaze de supererou, astronaut şi pilot Nascar.
Advertisment
„Aceste cărţi de vizită în ediţie limitată prezintă o operă de artă uimitoare a vieţii şi carierei mele!”, a spus Donald Trump, potrivit BBC.
Lansarea a apărut în timp ce oamenii aşteptau un anunţ privind candidatura la Casa Albă. Săptămâna aceasta, Donald Trump a spus că va face un „anunţ important”. În schimb, el a postat un videoclip promoţional pe platforma sa social-media, Truth Social.
Titlurile zilei
Clipul a prezentat o versiune animată a fostului preşedinte în faţa Trump Tower din New York, care îşi rupe cămaşa pentru a dezvălui un costum de supererou cu litera T, în timp ce din ochi îi ies raze de laser. Ulterior, pe Truth Social, Trump a declarat că jetoanele NFT sunt „foarte asemănătoare cu cartonaşele de baseball, dar, sperăm, mult mai interesante”.
El a adăugat că jetoanele care costă 99 de dolari fiecare, „ar fi un cadou minunat de Crăciun”. De asemenea, cumpărătorii vor fi înscrişi într-o tombolă, cu şansa de a câştiga premii, inclusiv o cină de gală sau o partidă de golf cu Donald Trump.
Anunţul a fost criticat de utilizatorii reţelelor de socializare, inclusiv de unii republicani. Într-o aparentă ironie la adresa lui Trump, preşedintele american Joe Biden a declarat pe Twitter că şi el a avut „câteva anunţuri majore în ultimele două săptămâni”. El a spus că printre acestea se numără reducerea inflaţiei şi semnarea unei legi de protecţie a căsătoriilor.
Alţii au speculat că vânzarea de NFT-uri va ajuta la finanţarea bătăliilor juridice în care este implicat Trump.