Primul autobuz electric produs în România este în probe pe străzile din oraşul Făgăraş. Autorităţile locale l-au solicitat deoarece îşi doresc să achiziţioneze astfel de mijloace de transport.
Advertisment
Autobuzul a ajuns în Făgăraş şi în următoarele zile va merge pe traseele din oraş. Solicitarea a venit din partea Primăriei care îşi propune să achiziţioneze un lot de autobuze electrice.
„Profităm de această oportunitate pentru a analiza modul şi costurile de operare, care ne vor folosi după ce vom achiziţiona autobuze electrice prin proiectele de mobilitate în valoare de 30 de milioane de euro. Pentru a evita confuziile, subliniez că aceste teste sunt independente de proiectele pe care le avem. Autobuzele incluse în proiectele finanţate cu fonduri europene vor fi cumpărate prin licitaţie publică, fără vreo legătură cu producătorul de la Baia Mare. Însă nu puteam rata oportunitatea de a testa primul autobuz electric construit în România, pentru că ne concentrăm pe transportul ecologic”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.
Titlurile zilei
Rezultatele obţinute în urma testelor vor fi folosite de producătorul român de autobuze.
Primul prototip ATP Bus e-UpCity are în total 83 de locuri şi o lungime de 12 metri. Autobuzul are o autonomie de minimum 200 de kilometri în oraş, care poate fi extinsă până la 360 de kilometri.