OMV Petrom, cea mai mare companie din România, controlată de austriecii de la OMV, spune că este afectată de menţinerea României în afara spaţiului Schengen, sperând ca decidenţii să ajungă în curând la o soluţie.

“Suntem un punct de sprijin pentru economia românească, pentru securitatea energetică a ţării şi un partener pentru cele mai relevante cauze sociale.

Nu este rolul nostru să comentăm decizii politice. Cu toate acestea, votul pentru Schengen are un impact asupra noastră, având în vedere că deţinem operaţiuni atât în România cât şi în Bulgaria. Am crezut întotdeauna că dreptul la liberă circulaţie în zona Schengen este un atu puternic al UE, prin urmare susţinem ferm accesul României la Schengen. Avem acelaşi punct de vedere în privinţa Bulgariei. Ne exprimăm speranţa că decidenţii vor ajunge la o soluţie cât mai curând”, a precizat pentru ZF compania.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

OMV Petrom (SNP), singurul producător intern de petrol şi gaze, a terminat primele nouă luni ale anului cu venituri de 44 de miliarde de lei (circa 9 mld. euro), de 2,6 ori mai mari faţă de cele din perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 9,1 mld. lei, de 5,4 ori mai mare, ca urma a scumpirii carburanţilor, gazelor şi energiei. Practic, compania a bifat un profit net lunar de 1 mld. lei în fiecare lună din primele trei trimestre. OMV Petrom este strategic pentru economia României. Compania produce jumătate din gazul din Roânia, este unicul producător de petrol şi asigură 8% din energie României. Mai mult, compania este liderul pieţei petroliere locale.