Conform previziunilor OECD, clubul țărilor bogate unde România se chinuie de un deceniu să intre, Europa va intra anul viitor în recesiune. Aici vorbim de date agregate, căci vor fi țări care vor fi pe minus, dar și țări care vor fi pe plus. Inflația, războiul, criza energetică, creșterea dobânzilor se văd din ce în ce mai mult în datele macroeconomice.
Advertisment
Dacă în Europa, țările mari se pregătesc de revolta populațiilor pentru că puterea de cumpărare scade, iar salariile nu cresc, la București Guvernul PNL-PSD Ciucă se pregătește de o creștere economică de 2-3% la anul, conform cifrelor oficiale ale Comisiei de Prognoză. PIB-ul ar trebui să crească la 310 miliarde euro, cu 30 miliarde euro în plus față de anul acesta. Deci nici vorbă de recesiune, cu toate că 80% din comerțul exterior al nostru este cu UE.
Chiar și Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, credem că nu vom intra în recesiune după ce s-a uitat pe străzile patriei, unde a văzut o aglomerație de mașini de nedescris, și a văzut un nivel de consum extrem de ridicat în magazine.
Cu aceste date în creștere de la Prognoză, Guvernul Ciucă a anunțat majorarea pensiilor cu 12,5%, iar acum urmează discuțiile privind majorarea salariilor la buget după doi ani de austeritate.
Deci, sunt pentru România se anunță vremuri bune. Dar dacă nu vom avea această creștere economică, iar recesiunea din Europa va ajunge și la noi?