Moralul investitorilor din zona euro a crescut în această lună la cel mai ridicat nivel din iunie, în urma speranţelor că vremea blândă şi stocul suficient de gaz din depozite ar putea reduce şansele unei recesiuni, potrivit unui sondaj realizat luni, scrie Reuters.

Indicele Sentix pentru zona euro a urcat la -21,0 puncte pentru luna decembrie, de la -30,9 în noiembrie, depăşind aşteptările analiştilor, care estimau -27,6.

“Nivelurile surprinzător de ridicate ale gazului şi stabilitatea continuă a pieţei muncii nu sunt compatibile cu o recesiune”, a declarat directorul general al Sentix, Manfred Huebner, într-un comunicat.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Un indice al aşteptărilor a crescut la -22,0 de la -32,3 în noiembrie, atingând cel mai ridicat nivel din luna martie a acestui an.

Un indice privind situaţia actuală din zona euro a crescut, de asemenea, la -20,0 de la -29,5.

“În opinia noastră, însă, această corecţie a evaluărilor nu trebuie interpretată greşit ca o inversare generală a tendinţei”, a declarat Huebner. “Pericolele recesiunii nu au fost în niciun caz evitate”.

Sondajul efectuat în rândul a 1.268 de investitori a fost realizat între 1 şi 3 decembrie, a precizat Sentix.