Cele mai valoroase zece companii din economie sunt evaluate în acest an la 218 mld. lei (44 mld. euro), în scădere cu 20% faţă de 2021, scrie ZF.

La o privire în amănunt însă, evoluţiile sunt contrastante. Mai exact, dintre cei zece jucători, cinci sunt mai „scumpi“ în acest an, însă alţi cinci valorează mai puţin.

Liderul clasamentului, cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, este actorul cu cea mai bună evoluţie, valoarea companiei mai mult decât dublându-se în doar un an, la 61 mld. lei (12,4 mld. euro). Astfel, după trei ani de pauză, Hidroelectrica devine din nou cea mai valoroasă companie din România, titlu pe care l-a mai deţinut şi în perioada 2016-2018.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Apoi, producătorul de energie a fost detro­nat de primul unicorn românesc, UiPath, care a crescut între 2019 şi 2021 precum Făt-Frumos, asensiunea culminând cu listarea la bursa de la New York, prima companie autohtonă care a ajuns în cel mai important ring bursier din lume. De atunci însă, acţiunile s-au prăbuşit, astfel că în doar un an UiPath a pierdut 71% din va­loare. Este cel mai puternic declin dintre com­paniile care se găsesc în top 100, nu doar în top 10.

Pentru cele mai multe companii listate, nu doar pentru UiPath, ultimul an a fost ca un rollercoaster, impactul războiului, al inflaţiei şi al crizei energiei punându-şi amprenta asupra increderii investitorilor. Acest lucru se vede şi în evoluţia capitalizării (cea care dă valoarea de piaţă a unei companii dacă ea este listată) OMV Petrom – care ocupă a treia treaptă a podiu­mului – şi Nuclearelectrica.

Unicul producător local de petrol şi gaze, OMV Petrom, care nu a lipsit niciodată în ultimii 17 ani de pe podiumul celor mai valoroase companii din economie, a pierdut în ultimul an 9% din valoare.

Societatea Naţională Nuclearelectrica are minus 7%. Există însă şi excepţii dintre companiile de pe bursă, e cazul Romgaz, care este evaluată la 3 mld. euro, cu 2% mai sus ca în 2021. Anul acesta a fost unul bun pentru compania care a fost actorul principal în cea mai mare tranzacţie semnată în 2022 în România, scoţând din buzunare peste 1 mld. dolari pentru participaţia Exxon în Marea Neagră. Aceasta este, de departe, cea mai mare sumă plătită vreodată de o firmă românească pentru a face o achiziţie. Condiţiile actuale de piaţă par a fi favorabile Romgaz, profitul net aproape dublându-se în acest an, iar cifra de afaceri majorându-se de peste trei ori. În acest context, cel mai mare producător de gaze din România urcă trei poziţii în clasament, până pe locul 5.

Două nume noi îşi fac intrarea sau reintra­rea în top zece, e vorba de retailerul Kaufland şi de Automobile Dacia. BCR şi BRD au ieşit din rândul „decarilor“, coborând pe locurile 11 şi respectiv 16.