Investiţiile în tehnologiile dezvoltate de startup-urile din Europa Centrală şi de Est (ECE) pentru reducerea emisiilor de carbon au crescut de la 10,6 milioane de dolari în 2013 la 398 milioane de dolari în 2020, respectiv la peste 502 milioane de dolari în prima jumătate a anului 2021.
Advertisment
Datele apar în raportul Net Zero Future 50 – ediţia ECE, realizat de PwC şi Wolves Summit.
Evoluţia se datorează, în principal, creşterii numărului de tranzacţii evaluate la peste 100 de milioane de dolari în sectoare precum mobilitatea şi transportul, industrie, producţie şi managementul resurselor, ca urmare a obiectivelor ambiţioase ale statelor şi, implicit, ale companiilor de reducere a emisiilor de carbon.
Titlurile zilei
Peste 80% din finanţările din Europa Centrală şi de Est au fost atrase în ultimul an de startup-urile din Estonia şi Lituania, iar circa 55% au fost orientate către sectorul de transport şi mobilitate, deoarece vehiculele electrice, micro-mobilitatea şi alte modele inovatoare de transport sunt în atenţia investitorilor şi consumatorilor.
În România, două startup-uri au atras investiţii pentru tehnologii destinate reducerii emisiilor de carbon, ambele activând în domeniul materialelor de construcţii. ”Startup-urile de tehnologie din România au nevoie de susţinere pentru a se dezvolta şi a-şi întări capacitatea de a atrage finanţări. Pandemia, precum şi oportunităţile limitate de scalare a afacerilor la început de drum au încetinit viteza de dezvoltare a acestui sector. Este nevoie în continuare de un efort comun între mediul public şi cel privat pentru a încuraja dezvoltarea startup-urile astfel încât acestea să îşi poată consolida capacitatea de a atrage finanţări care să aibă un impact atât în interiorul organizaţiilor, dar şi la nivelul comunităţii. Pentru un viitor durabil, dar şi pentru a ne atinge obiectivul de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55% până în 2030, este important ca toţi actorii – companii, autorităţi, organizaţii neguvernamentale sau afaceri antreprenoriale – să beneficieze de resursele care să le permită să construiască politici şi servicii pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pe termen mediu şi lung”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
Europa Centrală şi de Est contribuie cu aproximativ 3,73% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel global, însă atrage doar 0,79% din investiţiile globale în tehnologiile climatice.
Potrivit raportului, România are una dintre cele mai mici rate de emisii de gaze cu efect de seră, respectiv 3% din totalul emisiilor la nivelul Europei Centrale şi de Est.
Conform estimărilor, 1,75 miliarde de dolari s-au investit în tehnologiile climatice în ECE între 2013 şi prima jumătate a anului 2021.
50 de startup-uri au fost incluse în analiză, cele mai multe provenind din Polonia (14) şi Estonia (13). În ceea ce priveşte sectorul de activitate, cele mai multe activează în domeniul agricol şi alimentar (12), energie (10), construcţii (9) şi industrie, producţie şi managementul resurselor (9). Sectoarele subfinanţate, între 2013 şi prima jumătate a anului 2021, sunt agricol şi alimentar care au atras puţin peste 2% din totalul finanţărilor, respectiv energetic cu aproximativ 1,3%.
Ţările incluse în raport sunt: Albania, Armenia, Azerbaijan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazakhstan, Kosovo, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Mongolia, Muntenegru, Republica Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan.