Comisia Europeană a autorizat plata primei cereri din cadrul PNRR ceea ce înseamnă că România va primi 2,6 miliarde de euro pentru revitalizarea economiei.
Advertisment
Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Comisia Europeană a aprobat la joi decizia privind autorizarea plăţii primei tranşe de plată a sprijinului nerambursabil şi a primei tranşe de plată a sprijinului sub formă de împrumut pentru România. În urma acestei decizii, suma primită de România va fi de 2,6 miliarde de euro, fiind luate în considerare sumele din prefinanţare deja primite de România.
„Este un moment prin care se confirmă efortul consolidat la nivel guvernamental, care s-a concretizat în îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate de România pentru ultimul trimestru al anului trecut şi transpuse în reforme de interes major pentru ţara noastră. Realist vorbind, este doar începutul unui lung drum pe care îl avem în faţa, dar care, dacă vom duce la bun sfârşit aspectele cheie din Plan, va însemna impulsionarea economiei şi generarea unui efect multiplicator solid pentru investiţiile în autostrăzi, infrastructura feroviară, şcoli, infrastructura spitalicească şi tot ceea ce înseamnă consolidarea economiei româneşti”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Titlurile zilei
Decizia prevede aprobarea primei tranşe a sprijinului nerambursabil, în valoare de 2.037.146.414 euro.
„În conformitate cu Acordul de finanţare încheiat între Comisie şi România, suma de 264.829.034 euro se utilizează pentru lichidarea prefinanţării contribuţiei financiare, iar suma de 1.772.317.380 euro se acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de finanţare. De asemenea, decizia prevede aprobarea primei tranşe a sprijinului sub formă de împrumut, în valoare de 907.669.494 euro. Suma de 117.997 034 euro se utilizează pentru lichidarea prefinanţării împrumutului, iar suma de 789.672.460 euro se acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de împrumut. Astfel, efectuarea plăţii pentru prima cerere de plată a celor aproximativ 3 miliarde de euro din care 2,03 miliarde euro, va avea loc în următoarele zile, reprezentând sprijin financiar nerambursabil şi 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut vor susţine investiţiile şi reformele asumate de România”, au explicat reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va avea o valoare totală de 3,2 miliarde euro. Aceasta vizează îndeplinirea a 51 de jaloane/ţinte aferente trimestrului I 2022 şi trimestrului II 2022.
România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranşe de prefinanţare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 şi în ianuarie 2022, precizează Ministerul Investiţiilor.