Alarma mobilizării a aruncat în aer preţurile pentru cursele aeriene care pleacă din Rusia.
Advertisment
Zborurile dinspre Rusia rămân rapid fără locuri după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o mobilizare în vederea războiului din Ucraina.
Biletele la zborurile dus-întors din Rusia s-au vândut rapid miercuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat convocarea imediată a 300.000 de rezervişti.
Titlurile zilei
Anunţul lui Putin, făcut într-un discurs televizat la primele ore ale dimineţii, a stârnit temeri că unii bărbaţi capabili de luptă nu vor avea voie să părăsească Rusia. Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că mobilizarea îi vizează pe cei cu experienţă ca soldaţi profesionişti şi că studenţii şi cei care au servit doar ca recruţi nu vor fi chemaţi.
Cu toate acestea, datele Google Trends au arătat o creştere bruscă a căutărilor pentru Aviasales, care este cel mai popular site rusesc pentru achiziţionarea de bilete de zbor.
Zborurile directe de la Moscova către Istanbul, în Turcia, şi Erevan, în Armenia, ambele destinaţii care permit ruşilor să intre fără viză, au fost epuizate miercuri, potrivit datelor Aviasales.
Unele rute cu escală, inclusiv cele de la Moscova la Tbilisi, erau, de asemenea, indisponibile, în timp ce cele mai ieftine zboruri din capitală spre Dubai costau peste 300.000 de ruble (5.000 de dolari), de aproximativ cinci ori mai mult decât salariul mediu lunar.