- INS a reconfirmat, miercuri, creșterea PIB din S1, la 5,8%
- În T2, economia noastră are un avans de 5,3% față de T2/2021
- În S1/2022, consumul populației are o pondere de 70% la PIB
INS reconfirmă creşterea economică din semestrul I al anului, la 5,8% și de 5,3% pentru trimestrul al II-lea din 2022, față de perioadele similare ale anului trecut.
Advertisment
Cea mai mare creștere vine, în S1, din consumul final al populației, respectiv 5,2%. Urmează variația stocurilor cu plus 4,7%. Exportul net are o contribuție negativă de 3,9%.
Ca pondere la PIB, consumul populației are 70%. Investițiile au 22%. Exportul net are o influență negativă de 11% în primul semestru din 2022.
Titlurile zilei
Am discutat subiectul cu Ionuț Dumitru, economis-șef la Reiffeisen Bank.
“INS mai clarifică un pic surpriza pe care am văzut-o atunci când s-au publicat datele. Ne aducem aminte că toți analiștii au fost mai mult decât surprinși de o evoluție mult mai bună a economiei decât așteptările, însă rămân în continuare niște semne de întrebare legată de această variație a stocurilor, care și-a adus o contribuție foarte mare la creșterea economică în T2 în special, dar și în primele 6 luni per ansamblu.”, a declarat Ionuț Dumitru, economis-șef la Reiffeisen Bank.